Mijlocaşul italian Manuel Locatelli şi-a prelungit contractul cu echipa italiană Juventus Torino, a anunţat joi gruparea piemonteză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Manuel Locatelli (26 de ani) avea un contract care se încheia în iunie 2026, iar acum acest contract a fost prelungit până în iunie 2028.

Locatelli a venit la Juventus de la Sassuolo, în august 2021, şi de atunci a evoluat în 103 meciuri pentru torinezi, marcând trei goluri şi oferind patru pase decisive. În acest sezon antrenorul Massimiliano Allegri l-a utilizat pe Locatelli de 11 ori ca titular, mijlocaşul marcând golul decisiv în meciul cu AC Milan, din 22 octombrie, scor 1-0.

Manuel Locatelli evoluează şi pentru naţionala Italiei, pentru care a adunat 26 de selecţii, înscriind trei goluri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.