Mai mulţi membri ai Consiliului de Administraţie al FC Barcelona au părăsit gruparea, nemuţumiţi fiind de modului în care conduce gruparea preşedintele Josep Maria Bartomeu, informează lefigaro.fr.
În urmă cu două zile, Bartomeu i-a împis la demisie pe patru membri ai Consiliuluide Administraţie, pentru că se teme de aceştia: vicepreşedintele Emili Rougeaud, trezorierul Enrique Tombas, Silvio Elias, purtător de cuvânt şi conducător al echipei de rezerve, şi Josep Pont, responsabil commercial.
Apoi, alţi doi membri ai CA au părăsit clubul, Maria Teixidor şi Jordi Calsamiglia. Cei şase au prezentat motivele plecării lor într-o scrisoare deschisă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am ajuns la această decizie după ce nu am reuşit să inversăm criteriile şi metodele de conducere ale clubului în faţa provocărilor importante ale viitorului şi, în special, ale noului scenariu post-pandemie. Ca un ultim serviciu pentru clubul nostru, recomandăm ca de îndată ce circumstanţele o vor permite să fie convocate alegeri noi”, au scris cei şase.
Josep Maria Bartomeu, aflat în funcţie din 2014, mai contează acum doar pe 12 membri ai CA.
Demisionarii cer un audit extern cu scopul de a face lumină în scandalul legat de acţiunile firmei I3Ventures, angajată de conducerea clubului pentru a-şi îmbunătăţi imaginea şi pentru calomnierea unor jucători, foşti jucători şi antrenori ai echipei, între care Leo Messi, Gerard Pique, Xavi, Carles Puyol şi Pep Guardiola, precum şi a unor potenţiali candidaţi la preşedinţia clubului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.