Atacantul Luis Suarez, al treilea marcator din istoria FC Barcelona, după Messi şi Cesar, a plecat de la gruparea catalană la Atletico Madrid, au anunţat cele două cluburi.
Suarez, 33 de ani, a părăsit, miercuri, în lacrimi, terenul de antrenament al FC Barcelona, după şase sezoane, în care a marcat 198 de goluri în 283 de meciuri şi a pasat de 109 ori decisiv. El a câştigat 13 trofee, patru titluri de campion al Spaniei, patru în Cupa Spaniei, două în Supercupa Spaniei şi câte unul în Liga Campionilor, Supercupa Europei, Cupa Mondială a cluburilor.
Internaţionalul uruguayan (113 selecţii şi 59 de goluri) mai are de trecut vizita medicală şi apoi va semna un contract pe două sezoane cu Atletico.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit Marca, salariul său net va fi de nouă milioane de euro la Madrid, mai puţin de jumătate decât primea la Barcelona. Transferul lui s-a făcut gratis, dar catalanii pot primi până la şase milioane de euro bonusuri de performanţă.
Luis Suarez a fost transferat de Barca de la Liverpool, în vara anului 2014, pentru 82 de milioane de euro, după ce a mai trecut pe la Nacional, Groningen şi Ajax.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.