Spelecţionerul Spaniei, Luis Enrique, a lăudat echipa Franţei înaintea finalei Ligii Naţiunilor, spunând că este cea mai bună din lume la nivel individual.
"La nivel individual, Franţa este cea mai bună echipă din lume. Echipa lor este plină de jucători de top şi de puncte de referinţă. Noi trebuie să lucrăm ca o echipă şi să fim mai buni decât ei la nivel colectiv. Vrem mereu să avem posesia mingii şi astfel putem să ne facem mai bine propriul joc. Cu viteză, putem crea probleme adversarilor noştri. De îndată ce vom pierde mingea, vom încerca să-i presăm imediat, astfel încât să nu-şi poată afirma propriile lor calităţi. Nu vrem să le oferim nicio şansă de atac. În faza de atac, el (n.r. - Mbappe) nu ne va afecta. Pentru că nu ne uităm la rivalii noştri când atacăm. Şi în faza defensivă oferim întotdeauna instrucţiuni individuale pentru fiecare adversar. A spune ce să faci este foarte uşor, dar lucrul dificil este să execuţi. Suntem destul de relaxaţi prin calificarea în finală şi scopul nostru este să atingem un nivel înalt", a declarat Luis Enrique, potrivit marca.com.
Gavi este omul momentului în Spania, după meciul său foarte bun împotriva campioanei europene Italia, în care a devenit cel mai tânăr debutant din istoria naţionalei iberice, la doar 17 ani şi 62 de zile, dar prezenţa sa în finală este incertă, din cauza unei accidentări.
"Nu ştiu cum este Gavi. Îl vom întreba. Ferran (n.r. - Torres) este singura altă incertitudine. Îl vom testa la încălzire şi dacă nu poate juca, atunci vom alege pe altcineva. Nu vom risca niciun jucător şi, dacă el (n.r. - Torres) nu este în formă, altcineva va juca. Nu vom forţa pe nimeni să joace", a precizat antrenorul.
Finala mare a Ligii Naţiunilor, Spania - Franţa, este programată, duminică, de la ora 21.45, la Milano.
Tot duminică, de la ora 16.00, la Torino, se vor întâni Italia şi Belgia, în finala mică a competiţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.