Mircea Lucescu a afirmat că ar fi fost laş dacă ar fi refuzat oferta FRF de a prelua echipa naţională a României. El vrea să demonstreze că şi la 79 de ani se poate face performanţă.
”Vreau să arăt că se poate, să demonstrez acest lucru. La 79 de ani să-ţi asumi o asemenea poziţie, mai ales în situaţia în care toată lumea e cu ochii pe tine, până şi şoferul naţionalei e cel mai important şofer din România, nu e uşor..Nu am fost laş, când am fost rugat să vin, puteam să spun nu, să stau să mă antrenez cu strănepotul meu. Nu aveam nevoie de imagine, de bani, dar nu puteam spune nu echipei naţionale. Insistenţa a fost foarte mare, aş fi fost un laş, dacă refuzam”, a declarat Mircea Lucescu.
Tehnicianul român a spus că vrea să ofere continuitate în rezultate şi crede că sunt persoane care îl invidiază pentru funcţia sa. ”Când începi să guşti din succes, cu ajutorul celor din jurul tău, e foarte greu să accepţi înfrângerea. Vin cu gândul de a da acestui fotbal o continuitate în rezultate, să-i fac pe jucători să creadă în ei. O participare la un Campionat Mondial e cel mai frumos lucru posibil. Desigur, lucrurile s-au schimbat din 1970. A evoluat fotbalul, s-au schimbat metodele de pregătire. Eu am avut şansa de a avea continuitate. De schimbat, nu prea am multe. Încerc doar să-i convig pe jucători să dea ce e mai bun din ei. Voi aduce pe parcurs schimbări, să selectezi o naţională înseamnă să ai mai multe criterii. Voi fi preocupat de evoluţia jucătorilor tineri. De fapt, în primele meciuri, cu Kosovo şi Lituania, nu vor lipsi jucătorii tineri. Vreau să cunosc toţi jucătorii, să vorbesc cu oamenii care mă pot informa, încerc să iau contact cu jucătorii. Vor încerca să pun la dispoziţia lor tot ce am acumulat în toţi aceşti ani. Nu va fi uşor, ştiu foarte bine. Cel care riscă în situaţia asta sunt eu, dar o fac cu încredere. Voi fi ajutat de toţi din jurul meu. Toată lumea e focusată pe necesitatea de a da continuitate performanţei de la Europene. Iar acesta este un lucru extrem de pozitiv.Primul care m-a sunat a fost Marco Rossi, antrenorul echipei Ungariei. A fost jucătorul meu, am o relaţie foarte bună cu el. Să nu credeţi că nu ştiu unde sunt, trebuie să mă încarc foarte bine pentru ce urmează Am şi simpatizanţi şi oameni care s-ar bucura de un eventual insucces. Invidia este sportul naţional al României. Eu nu mă invidiez acum”, a declarat Lucescu, într-o conferinţă de presă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că primul jucător cu care va discuta va fi căpitanul Nicolae Stanciu, care s-a comportat la un adevărat lider la ultimele meciuri. ”Ieri încă nu eram antrenorul naţionalei, astăzi am devenit, oamenii aceştia au insistat foarte mult. Trebuia să fac o operaţie de coxartroză şi am amânat-o pentru echipa naţională”.
Tehnicianul Mircea Lucescu, în vârstă de 79 de ani, este noul selecţioner al României. Continuăm această poveste minunată împreună, a spus Lucescu, într-un videoclip de prezentare.
Durata contractului este de doi ani, cu obiectiv de participare la Cupa Mondială, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.