Fundaşul echipei Paderborn Luca Kilian, în vârstă de 20 de ani, primul jucător din Bundesliga depistat cu virusul Sars-CoV-2, a povestit experienţa avută cu boala Covid-19.
"A început la 10 marrie, cu o mică iritare a gâtului. A doua zi m-a durut capul, dar am continuat să mă antrenez. La 12 martie, am avut primele bufeuri şi o zi mai târziu febra a devenit puternică. Febră şi un tremurat puternic. În acel moment, mi-a fost cu adevărat frică prima dată. A fost nevoie de patru zile pentru ca febra să scadă şi, din acel moment, zi de zi am fost mai bine", a declarat Kilian, pentru publicaţia Westfalen-Blatt, citată de lequipe.fr.
El a făcut un apel pentru respectarea deciziilor luate de autorităţi, în contextul pandemiei de coronavirus.
"Pot acum să împărtăşesc experienţa mea: sunt sportiv şi în formă, dar a trebuit să lupt din greu contra virusului. Pentru cei cu altă patologie, asta le poate pune viaţa în pericol", a precizat el.
Odată depistat pozitiv, internationalul german de tineret a mers la părinţii săi de la Dortmund. Kilian nu a fost spitalizat, deoarece mama lui este infirmieră şi a putut să se ocupe de el, izolându-l la domiciliu.
"Dacă aş fi rămas singur la Paderborn, aş fi mers la spital", a adăugat el.
În Germania, sunt înregistrate aproape 25.000 de cazuri de infectare şi 94 de decese.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.