Formaţiile Bayern Munchen şi AC Milan s-au calificat, miercuri seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, trecând în optimi de Paris Saint-Germain, respectiv de Tottenham Hotspur.
Bayern Munchen a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa secundă a optimilor. În tur, a fost 1-0 pentru bavarezi. Au marcat Choupo-Moting ’61 şi Gnabry ’89. În minutul 52, un gol al bavarezilor a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR. Germanii au avut un gol anulat şi pe final, tot pentru ofsaid, însă de această dată nu a fost nevoie de VAR.
Checkmate #MiaSanMia #FCBPSG pic.twitter.com/nHJwAlS576
— FC Bayern Munich (@FCBayernEN) March 8, 2023
În cealaltă confruntare de miercuri din optimi, Tottenham Hotspur – AC Milan, scorul a fost 0-0. În tur, a fost 1-0 pentru milanezi. Meciul de la Londra a început cu zece minute întârziere deoarece autocarele ambelor echipe au sosit la stadion mai târziu decât era programat. În minutul 77, de la Tottenham a fost eliminat Cristian Romero.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
AC Milan s-a calificat în sferturile LC pentru prima dată după 2012.
For the first time since 2011/12, @acmilan reach the quarter-finals of the @ChampionsLeague! pic.twitter.com/CDCy4711hK
— Lega Serie A (@SerieA_EN) March 8, 2023
Marţi s-au calificat în sferturile de finală Chelsea Londra (scor 2-1 la general cu Borussia Dortmund) şi Benfica Lisabona (7-1 la general cu FC Bruges).
Programul celorlalte meciuri din optimile de finală:
14 martie, ora 22.00
Manchester City – Leipzig, în tur 1-1
FC Porto – Inter Milano, în tur 0-1
15 martie, ora 22.00
Real Madrid – FC Liverpool, în tur 5-2
Napoli – Frankfurt, în tur 2-0
Tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală şi semifinale va avea loc la 17 martie.
Meciurile din sferturi se vor disputa la 11/12 şi 18/19 aprilie.
Semifinalele vor avea loc la 9/10 şi 16/17 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.