Gianina Elena Van Groningen şi Ionela Livia Cozmiuc, ”libelulele” din barca de dublu vâsle categorie uşoară, au adus încă o medalie pentru România la Paris, a treia de argint şi a şasea per total.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gianina Elena Van Groningen, fostă Beleagă, s-a născut la 21 mai 1995, la Gura Humorului.

La vârsta junioratului, a înregistat performanţe notabile în proba de opt rame cu cârmaci (8+), unde a fost dublă campioana mondială, în 2012 şi 2013,  şi campioană europeană în 2013.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În 2016, în cadrul întrecerilor preolimpice de la Lucerna (Elveţia), în finala probei de dublu vâsle categorie uşoară (L2x), alături de Ionela Livia Lehaci a ocupat locul 2, şi a calificat barca de L2x, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.

La Jocurile Olimpice, în proba de dublu vâsle categorie uşoară, Gianina  a ocupat locul 8 la Rio de Janeiro (2016) şi locul 6 la Tokyo (2021).

Alături de Ionela Lehaci Cozmiuc, este campioană europeană în acest an la Szeged.

Din iunie 2023, Gianina este căsătorită cu Sijmen, fiul cel mare al fostei canotoare Valeria Răcilă şi al lui Steven van Groningen.

Ionela Livia Cozmiuc (Lehaci, înainte de căsătoria cu canotorul Marius Vasile Cozmiuc) s-a născut la 3 ianuarie 1995, la Câmpulung Moldovenesc, în judeţul Suceava.

Ea a obţinut rezultate notabile la canotaj, încă de la varsta junioratului. În 2012, a cucerit o medalie de argint la Campionatele Mondialede juniori  la dublu vasle (2x), iar la Campionatele Europene de juniori şi-a adjudecat argintul la 2x, în  2011, şi la simplu vâsle(1x) în 2013.

În 2014, la CM rezervat sportivilor sub 23 de ani, a ocupat poziţia secundă la dublu vâsle categorie uşoară (L2x).

În 2016, în cadrul întrecerilor preolimpice de la Lucerna (Elveţia), în finala probei de dublu vâsle categorie uşoară (L2x), alături de  Gianina Elena Beleagă (Van Groningen) a ocupat locul 2, şi a calificat barca de L2x, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.

Conducerea tehnică a lotului naţional de canotaj a decis ca aceleaşi sportive care au tras în întrecerile preolimpice să participe şi în confruntările olimpice de la Rio 2016.

În 2017, alături de aceeaşi Gianina Elena Beleagă, a cucerit aurul mondial la dublu vâsle categorie uşoară, primul pentru Romania în această proba după 18 ani.

În noiembrie 2017, a fost inclusă in "Samurai 2020", programul de asistenta specială a sportivilor cu potenţial de a obţine medalii la cea de a XXXII-a editei de vara a JO Tokyo 2020.

În 2022, după ce a cucerit titlul european la Munchen, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Suceava.

Alături de Gianina Van Groningen, Ionela este campioană europeană în acest an la Szeged.

Ionela şi soţul ei Marius, de asemenea canotor, au fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor de la Paris.

Proba de dublu vâsle categorie uşoară nu va mai fi în programul Jocurilor Olimpice începând cu ediţia din 2028, de la Los Angeles.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.