Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Mexicului, a XVIII-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, şi este foarte aproape de a deveni campion pentru a şasea oară. El are nevoie de cel puţin locul 8 la următoarea etapă pentru a fi sigur de titlul mondial.
Plecat de pe poziţia a treia a grilei de start şi căzut pe locul 5, după un acroşaj cu olandezul Max Verstappen de la Red Bull în primul tur, Hamilton s-a impus datorită strategiei superioare piloţilor Ferrari, care au ocupat locurile 1, Chares Leclerc (Monaco) şi 2, Sebastian Vettel (Germania), pe grilă.
Vettel a terminat al doilea, înaintea finlandezului Valtteri Bottas (Mercedes), locul 3, şi a lui Leclerc, locul 4, întârziat la boxe de o problemă la schimbul de pneuri. Leclerc a primit şi punctul bonus pentru cel mai rapid tur
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe locul 5 a trecut linia de sosire Alexander Albon (Thailanda), de la Red Bull, urmat de colegul său Verstappen, care a ajus la un moment dat pe ultimul loc, din cauza unei pene de cauciuc.
Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine mexicanul Sergio Perez (Racing Point), australianul Daniel Ricciardo (Renault), francezul Pierre Gasly (Toro Rosso) şi germanul Nico Hulkenber (Renault). Rusul Danil Kviat (Toro Rosso) a trecut linia de sosire al nouălea, dar a fost penalizat cu zece secunde pentru o coliziune cu Hulkenberg şi a căzut pe 11.
Hamilton wins - but the title fight moves into the USA next weekend...
— Formula 1 (@F1) October 27, 2019
100 wins for Mercedes
Seventh for home hero Perez
Join @wbuxtonofficial and @Ericsson_Marcus LIVE from the #MexicoGP#F1Live https://t.co/cFKqqweQZS
În clasamentul piloţilor, Hamilton, 83 de victorii în carieră, zece în acest sezon, a acumulat 363 de puncte, fiind urmat de Bottas, 289 de puncte, şi de Leclerc, cu 236 de puncte.
La constructori, Mercedes, deja campioană mondială, are 652 de puncte, Ferrari este pe locul 2, cu 466 de puncte, iar Red Bull pe 3, cu 341 de puncte.
Următoarea etapă, antepenultima, Marele Premiu al SUA, va avea loc la 3 noiembrie, la Austin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.