Lebron James, starul echipei Los Angeles Lakers, a afirmat că perspectiva de a juca cu fiul său cel mare, Bronny, i-a dat „multă viaţă” şi reprezintă o „bucurie pură”, relatează presa internaţională.
James se angajează într-un al 22-lea sezon record în NBA şi este gata să scrie istorie intrând pe teren cu Bronny, 20 ani, care a fost recrutat de Lakers ca a 55-a alegere în iunie.
Jucătorul în vârstă de 39 de ani începe sezonul după ce a ajutat echipa SUA să câştige aurul la Jocurile Olimpice de la Paris, în vară.
Dar el are o motivaţie în plus în acest an, spunând că este revitalizat de faptul că joacă alături de unul dintre copiii săi.
„Este o aşteptare frumoasă, o bucurie pură, sincer, să vin la antrenament în fiecare zi, să muncesc din greu cu el şi să continui să-l văd cum progresează. Este un moment foarte fericit nu numai pentru mine, ci şi pentru familia noastră”, a declarat King LeBron luni, în cadrul unei conferinţe de presă, înainte de reluarea NBA, la sfârşitul lunii octombrie.
„Familia noastră este foarte mândră de el, pur şi simplu”, a adăugat LeBron despre Bronny. „Vom vedea dacă vom avea câteva oportunităţi de a împărţi parchetul în timpul sezonului. Evident, va fi incredibil. Aşteptăm cu nerăbdare asta, dar apoi vom merge mai departe”, a continuat el, în timp ce fiul său ar putea petrece o bună parte a anului în G-League (liga de dezvoltare NBA).
Întrebat despre relaţia cu fiul său de acasă, tatăl a rezumat: „La vârsta noastră, nu avem atât de multă interacţiune zilnică. Coboară să mănânce, se întoarce în camera lui şi se joacă la consolă. Eu şi soţia mea suntem jos şi ne uităm la un film. Nu prea mai facem controale zilnice pentru a discuta despre munca de a doua zi. El ştie baschet de când s-a născut, înţelege nuanţele, acum este bărbat, este timpul să înveţe (pe cont propriu)”.
Campion olimpic pentru a treia oară în această vară la Paris, James nu se simte „epuizat ca data trecută”, după Londra 2012. „Mă simt foarte bine. Am avut o vară excelentă. Mă simt foarte bine fizic, pregătit, proaspăt şi gata să mă întorc la muncă”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.