Gimnasta Larisa Iordache, accidentată la metatarsiene în calificările la JO de la Tokyo, a transmis, joi, un mesaj de mulţumire fanilor pentru susţinerea primită. Ea va concura în finala de la bârnă din 3 august.
După examinări medicale amănunţite şi diagnosticul de entorsă la metatarsiene (piciorul stâng), dar şi protecţia piciorului cu o gheată de protecţie, Larisa Iordache se arată optimistă în privinţa finalei la bârnă din 3 august, singurul aparat la care a concurat la Jocurile Olimpice.
Ea a transmis, vineri, din Satul olimpic, un mesaj fanilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mulţumesc fanilor pentru toată susţinerea din ultimele zile, pentru gândurile pozitive şi pentru încrederea pe care mi-o oferă şi pe care mi-au oferit-o în ultimele zile. Sper din suflet să fim fericiţi după finala la bârnă”, a transmis Larisa Iordache, prin intermediul FR Gimnastică.
Forul naţional de profil a adus mulţumiri echipei medicale care s-a ocupat de gimnastă în ultimele zile: Dr. Diana Torje (COSR), Dr. Dan Tănase (COSR), Dr. Vasile Oşean (FR Canotaj), precum şi kinetoterapeuţilor Mircea Nuţescu (FR Baschet) şi Iustin Răduţiu (COSR).
În calificări, Iordache a fost notată cu 14.133 la bârnă, a patra notă din concurs.
Finala va avea loc în 3 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.