Echipa spaniolă Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Villarreal, în etapa a 9-a din La Liga. În finalul meciului, Dani Carvajal (Real Madrid) s-a accidentat grav şi a fost scos cu targa de pe teren.
Pe Santiago Bernabeu, veteranul Luka Modric i-a oferit lui Federico Valverde pasa pentru deschiderea scorului, dintr-un corner, în minutul 14. La rândul său, Valverde a fost omul cu assistul la golul al doilea al madrilenilor, înscris de Vinicius Junior, în minutul 73 şi, chiar dacă oaspeţii au dominat pe final, Los Blancos a obţinut a şasea victorie din acest sezon. În minutul 90+4 Dani Carvajal s-a accidentat la genunchi în urma unui contact cu un adversar şi s-a prăbuşit pe teren urlând de durere. Madrilenul a fost scos cu targa de pe teren, plângând în hohote, şi ar putea lipsi o vreme îndelungată de pe gazon.
Real Madrid are 21 de puncte, tot atâtea câte are şi liderul, FC Barcelona, ocupând poziţia secundă în La Liga. Villarreal este pe ultima treaptă a podiumului, cu 17 puncte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.