Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a confirmat miercuri că cei doi internaţionali sud-americani ai săi, Raphinha şi Ronald Araujo, nu vor juca în meciul de joi cu Osasuna, restanţă din La Liga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Raphinha şi Araujo nu vor juca mâine, nu vor face parte din echipă. Au un zbor foarte lung de întoarcere, iar asta nu este o situaţie ideală. Ei trebuie să se recupereze şi să se antreneze mai întâi şi vom vedea dacă sunt pregătiţi pentru duminică (cu Girona)”, a declarat Flick, într-o conferinţă de presă.

Antrenorul Barcelonei a explicat că nu a vrut să-şi asume niciun risc, având în vedere că brazilianul a jucat tot meciul cu Argentina (înfrângere cu 4-1), marţi seara, şi că fundaşul uruguayan, care a fost menajat  marţi în Bolivia (0-0), tocmai a revenit după o accidentare.

Antrenorul german a refuzat însă să caute „scuze”, insistând că Barça, liderul campionatului spaniol, poate „bate orice echipă” chiar şi atunci când lotul său nu este complet şi că unii jucători „nu au avut odihna necesară”.

Programat iniţial pentru 8 martie, meciul cu Osasuna din etapa a 27-a a fost amânat din cauza morţii subite a medicului clubului catalan, Carles Minarro. Acesta a fost reprogramat pentru joi, în ciuda opoziţiei ambelor cluburi.

Când a fost întrebat despre reprogramarea după o pauză internaţională, Flick a spus că „nu putem face nimic”, dar a cerut UEFA şi Fifa să stabilească un standard care să impună jucătorilor să aibă „cel puţin două sau trei zile de odihnă” la întoarcerea de la obligaţiile internaţionale înainte de a relua acţiunea competiţională la nivel de club.

Barcelona, calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor şi în semifinalele Cupei Spaniei, va juca şapte meciuri în douăzeci de zile: joi cu Osasuna, duminică cu Girona, 2 aprilie cu Atlético Madrid, 5 aprilie cu Betis Sevilla, 12 aprilie cu Leganés şi 9 şi 15 aprilie cu Borussia Dortmund.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.