Atacantul Anwar El Ghazi, care a fost concediat de clubul Mainz în noiembrie 2023 în urma unui mesaj pro-palestinian postat pe reţelele de socializare, a primit o decizie favorabilă din partea tribunalului muncii local. Drept urmare, fostul său club va trebui să îl despăgubească, relatează AFP.
Tribunalul muncii din Mainz a anulat "concedierea abuzivă fără preaviz" a olandezului Anwar El Ghazi de la clubul său FSV Mainz, în noiembrie anul trecut. Atacantul format la Ajax Amsterdam, care a mai jucat pentru Lille şi Aston Villa, a fost dat afară de club după ce a postat un mesaj pro-palestinian pe contul său de Instagram la 17 octombrie. Acesta era un mesaj de susţinere a palestinienilor, care se încheia cu fraza "de la râu la mare, Palestina va fi liberă". Acest slogan este văzut de unii ca un apel la distrugerea Israelului, iar de alţii ca un apel pentru drepturi egale pentru palestinieni şi israelieni.
Despăgubiri de 1,5 milioane de euro
Tribunalul Muncii nu s-a pronunţat asupra acestei postări, ci asupra celei următoare, publicată la 1 noiembrie, în care El Ghazi declara că nu are "niciun regret sau remuşcare cu privire la poziţia [sa]". Această reînnoire a sprijinului a determinat clubul său să îl concedieze, însă instanţa a considerat că postarea "intră sub incidenţa libertăţii de exprimare". Prin urmare, concedierea a fost considerată nejustificată, iar clubul va trebui să îl despăgubească pe fostul internaţional olandez cu cel puţin 1,5 milioane de euro şi să îi reînnoiască contractul, care rămâne valabil potrivit agenţiei germane SID.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.