Justiţia argentiniană a respins plângerea unei cubaneze, fostă iubită a lui Diego Maradona când încă era minoră, care îl acuzase pe fostul idol al fotbalului argentinian şi anturajul său de violenţă şi abuz, relatează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătorul Daniel Rafacas a considerat că moartea lui Maradona în noiembrie 2020 a "stins" acţiunea în justiţie asupra presupuselor fapte, care, de altfel, au fost prescrise, fiind petrecute în urmă cu mai bine de 20 de ani, chiar la începutul anilor 2000.

Justiţia o audiase la sfârşitul lunii noiembrie pe Mavys Alvarez Rego, mamă a doi copii care locuieşte în Miami (Statele Unite). Ea a explicat că l-a cunoscut pe Maradona pe când avea 16 ani, când vedeta, pe atunci în vârstă de patruzeci de ani, locuia în Cuba, unde urma un tratament medicamentos. Ea a indicat că a avut o relaţie cu el de 4 până la 5 ani, invocând episoade de violenţă şi "un viol".

După ce a fost "cucerită", ea a explicat cum Maradona a împins-o să consume cocaină, devenind la rândul său dependentă. Apoi, în timpul unei călătorii la Buenos Aires cu sportivul în 2001, pentru o serie de omagii, ea a spus că a fost ţinută împotriva voinţei ei săptămâni întregi într-un hotel de apropiaţi ai fotbalistului, fiindu-i interzis să iasă singură şi fiind obligată să-şi facă o operaţie de mărire a sânilor.

Plângerea, depusă iniţial de un ONG argentinian, se referea în special la traficul de persoane, privarea de libertate, agresiuni şi răni.

Cinci persoane din anturajul lui Diego Maradona au negat orice implicare.

Judecătorul a considerat că presupusele fapte ar fi fost "săvârşite în principal de Maradona, cu participarea secundară a colaboratorilor săi în perioada 9 noiembrie 2001 – 19 ianuarie 2002", aşadar au fost prescrise.

Avocatul lui Mavys Alvarez în Argentina, Fernando Miguez, a deplâns faptul că magistratul nu a citat martori. El a subliniat că plângerea a vizat anturajul lui Maradona şi că moartea vedetei nu a stins acţiunea în justiţie. Conform AFP, el a anunţat că va face apel la această decizie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.