Clubul englez Arsenal Londra a semnat vineri un contract cu apărătorul olandez Jurrien Timber, de la Ajax Amsterdam.
Arsenal a plătit pentru fundaşul de la Ajax o sumă care, conform presei olandeze, se învârte în jurul a 45 de milioane de euro. Clubul englez nu a precizat durata „contractului pe termen lung” parafat de Timber.
„Suntem foarte fericiţi că Jurrien ni s-a alăturat. Este un tânăr fundaş versatil, care se va integra în sistemul nostru şi va aduce un plus de calitate echipei noastre. Jurrien este un jucător tânăr, dar a realizat deja multe. A avut experienţa de a juca în turnee internaţionale majore de mai multe ori, ca să nu mai vorbim de trofeele pe care le-a câştigat cu Ajax”, a spus managerul lui Arsenal, Mikel Arteta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Jurrien Timber (22 de ani), este produsul lui Ajax Amsterdam şi a evoluat în 15 meciuri pentru echipa naţională a Ţărilor de Jos, alături de care a jucat la Euro 2021 şi Cupa Mondială 2022.
Arsenal se află la al doilea transfer al verii, după aducerea lui Kai Havertz, de la Chelsea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.