Josep Maria Bartomeu a demisionat de la conducerea grupării FC Barcelona, a anunţat, marţi, cotidianul catalan Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mandatul său ar fi trebuit să se încheie în martie 2021.

Preşedintele Bartomeu şi comitetul executiv ar fi trebuit să facă faţă unei moţiuni de cenzură, după ce contestatarii actualei conduceri (inclusiv unii candidaţi la preşedinţia clubului, la alegerile din 20 martie 2021) au reuşit să adune mai mult de 16.521 de semnături necesare din rândul socios (fani acţionari) pentru a activa acest proces de demitere.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Luni seară, Bartomeu a difuzat o scrisoare deschisă la persoana întâi, în care preciza că doreşte ca referendumul pentru destituirea sa să se desfăşoare în week-end-ul 15-16 noiembrie, susţinând că este nevoie de cel puţin 15 zile pentru pregătirea votului.

Dar opozanţii actualei conduceri doresc ca acest referendum să se desfăşoare la 1 şi 2 noiembrie, termen stabilit în conformitate cu statutul clubului blaugrana.

Conducerea actuală susţine că nu are timp să organizeze acest vot într-un timp atât de scurt şi că acest termen ar obliga-o să ţină votul la Stadionul Camp Nou, ceea ce ar putea creşte riscul de infectare, şi a cerut guvernului regional catalan să se pronunţe pe acest subiect.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată, la finalul lunii august, de Jordi Farre, un candidat la preşedinţia clubului, în momentul în care vedeta echipei, argentinianul Lionel Messi, cerea rezilierea contractului său cu Barcelona.

Între timp, Messi a ajuns la un acord că continue la clubul catalan, dar numeroşi abonaţi (socios) au continuat demersul de îndepărtare a lui Bartomeu din fruntea grupării şi au depăşit, la 7 octombrie, numărul minim de 16.521 de semnături (15 la sută dintre abonaţi) necesar validării moţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.