Arcaşa britanică Jodie Grinham a devenit prima sportivă paralimpică însărcinată care câştigă o medalie, după ce a luat bronzul la individual la Jocurile Paralimpice de la Paris.
Însărcinată în şapte luni, Grinham, în vârstă de 31 de ani, a învins-o pe Phoebe Paterson Pine, medaliată cu aur la Jocurile Paralimpice de la Tokyo şi prietena sa, cu un scor foarte strâns, 142-141, în meciul pentru medalia de bronz.
„Copilul nu a încetat să lovească”, a spus Grinham. „Este aproape ca şi cum copilul ar spune, ce se întâmplă? E foarte mare gălăgie, mami, ce faci? Dar a fost o amintire frumoasă sprijinului pe care îl am în burtica mea. Sunt foarte mândră de mine, am avut dificultăţi şi nu a fost uşor. Dar atâta timp cât sunt sănătoasă şi copilul este sănătos, am ştiut că pot concura. Ştiam că dacă trag cât de bine pot, cu sau fără copil, mă pot întoarce cu o medalie”, a declarat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Grinham va spera să câştige o a doua medalie luni, când va concura în sferturile de finală ale probei combinate pe echipe mixte, alături de Nathan McQueen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.