Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing s-au încheiat, duminică, după 19 zile de întreceri la 15 sporturi, cu o ceremonie de o oră şi jumătate, în care China i-a transmis ştafeta gazdei următoarei ediţii, Italia.
În 2026, JO de iarnă vor fi găzduite de Milano şi Cortina d’Ampezzo.
La competiţia de la Beijing au participat aproape 3.000 de sportivi, între care şi 22 de români. Pe primul loc în clasamentul pe medalii a încheiat Norvegia, cu 37 de medalii (16 de aur, 8 de argint şi 13 de bronz). Pe locul doi a încheiat Germania, cu un total de 27 de medalii, iar pe trei a terminat China, cu 15 medalii. Pentru România, cea mai bună clasare a fost locul 9 ocupat în proba de sanie - ştafetă echipe, cu Raluca Nicoleta Strămăturaru, Valentin Creţu, Vasile Marian Gîtlan şi Darius Lucian Şerban.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ceremonia de închidere a JO, care a durat o oră şi 40 de minute, a inclus momente artistice cu mesaje de armonie, optimism şi unitate.
Spre deosebire de ceremonia de deschidere, la ceremonia de închidere delegaţiile au intrat în arenă fără o anumită ordine, doar fondatoarea JO, Grecia, fiind prima, iar China, ţara gazdă, ultima. Portdrapelul României a fost Andreea Grecu.
După intrarea sportivilor în arenă, imagini interesante au fost oferite de componenţii lotului de patinaj artistic al SUA.
Au fost omagiaţi voluntarii care au ajutat la organizarea JO, s-au intonat imnurile Chinei şi cel olimpic, dar şi cel al Italiei, interpretat de cântăreaţa Malika Ayane şi de violonistul Andrea Zanon.
În celebra arenă Cuib de Pasăre au avut loc şi ultimele două ceremonii de decernare a medaliilor de la ediţia încheiată astăzi: au urcat pe podium primii trei clasaţi la cross-country feminin 30 km mass start (Therese Johaug, Jessie Diggins, Kerttu Niskanen) şi la cross-country masculin 50 km mass start (Alexander Bolshunov, Ivan Iakimushin, Simen Hegstad Kruger).
Flacăra, aflată de la ceremonia de deschidere în centrul unui fulg de nea format din placuţele în formă de fulg cu numele naţiunilor participante la competiţie, a fost stinsă în mijlocul arenei. Fulgi simnbolici s-au înălţat către cer şi focuri de artificii au pus punct evenimentului emoţionant, în aplauzele voluntarilor şi sportivilor.
Beijing a scris istorie în acest an, devenind primul oraş care a găzduit atât Jocuri Olimpice de vară, cât şi de iarnă.
Peste 4 ani, cea mai importantă competiţie a lumii se va întoarce în Europa, primarii oraşelor gazdă, Milano şi Cortina D'Ampezzo, primind la Beijing drapelul olimpic.
“Declar închisă cea de-a 24-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, Beijing 2022. Conform tradiţiei, fac apel la tinerii lumii să se strângă în patru ani la Milano Cortina, Italia, pentru a sărbători cea de-a 25-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă”, a fost mesajul de încheiere al preşedintelui CIO, Thomas Bach.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.