Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a fost internat în spital din cauza unor probleme circulatorii, a anunţat, vineri, federaţia de fotbal de la Frankfurt, informează marca.com.
Low nu va fi pe banca "nationalmannschaft" la meciurile pe care le va disputa, luna viitoare, în preliminariile Campionatului European din 2020.
Germania joacă, la 8 iunie, în deplasare, cu Belarus şi la 11 iunie, acasă, cu Estonia, în cadrul Grupei C a preliminariilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Locul selecţionerului va fi ţinut de secundul Markus Sorg şi de antrenorul portarilor, Andreas Kopke.
"Mă simt bine, dar în următoarele zile am nevoie de odihnă. Sunt în legătură constantă cu corpul tehnic", a declarat Low.
Originea problemelor tehnicianilor ar fi un "accident sportiv", în urma căruia o arteră a avut de suferit.
"Cel mai important este ca Joggi să se recupereze în următoarele zile. Markus Sworg y Andy Kopke cunosc bine echipa şi se consultă permanent cu Joggi", a declarat director administrativ al echipei naţionale, Oliver Bierhoff.
Potrivit lequipe.fr, Low s-a accidentat la sala de sport, când a scăpat o halteră pe cutia sa toracică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.