Satul Olimpic din nordul Parisului şi-a deschis oficial porţile joi dimineaţa, la ora locală 8.00. Câteva sute de sportivi sunt aşteptaţi să se instaleze în Satul Olimpic cu opt zile înainte de începerea JO, relatează AFP.
Vor fi primele delegaţii dintr-un val de sosiri care va ajunge la peste 14 000 de persoane în perioada de vârf a Jocurilor Olimpice.
"Este un moment special, când satul prinde cu adevărat viaţă", a declarat pentru AFP André-Pierre Goubert, şeful adjunct al delegaţiei franceze.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Satul va primi aproape 14.500 de persoane, dintre care 9.000 sunt sportivi
"Vom avea 4.000 de angajaţi în sat: cei ai Paris 2024, cei ai companiilor cu care avem contracte - şi sunt mulţi, desigur, pentru a gestiona satul, în principal pentru curăţenie şi catering - şi avem, de asemenea, 1.500 de voluntari care vor lucra aici în sat, în principal pentru a sprijini delegaţiile de zi cu zi", a declarat Laurent Michaud, directorul satului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.