Sportiva Ana Maria Popescu a declarat, sâmbătă seară, după ce a cucerit argintul olimpic la spadă, că medalia obţinută la JO de la Tokyo este ”cea mai muncită şi chinuită din toată cariera”.
”Am 37 de ani, mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită şi mai chinuită medalie din toată cariera mea, aşa că nu-mi pasă de aurul care este la gâtul lui Sun Yiwen. Îmi pasă de bucăţica asta de metal pe care mi-am dorit-o pentru mine. Şi o am, asta e cel mai important. Şi dacă la Beijing n-am avut maturitatea necesară să mă bucur de acea medalie, acum sunt foarte mulţumită de ce-am reuşit să fac. E maxim din ce puteam să fac, la ce pregătire am avut, la ce chin şi la cât contează sportul în România, trebuie s-o spunem şi pe asta. A fost minunat ce-am reuşit să fac astăzi”, a declarat Ana Maria Popescu.
În aceeaşi seară, sportiva a postat două fotografii, una cu medalia de argint cucerită la Beijing, în 2008, şi cea obţinută în 2021, la Tokyo, însoţite de mesajul: ”... 13 ani mai târziu. Povestea zilei de poveste de mâine. Acum la somn cu mine, nu de alta, dar avem (să măcar sperăm) Europene în toamnă. Sau credeaţi că scapaţi de mine?”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ana Maria Popescu a obţinut, sâmbătă, prima medalie pentru România la JO de la Tokyo, argint, după finala cu sportiva chineză Yiwen Sun, scor 10-11, rezultat stabilit prin tuşa de aur.
La Tokyo, Ana a trecut de Tikanah Abdul Rahman, din Singapore, scor 15-10, apoi de sportiva coreeană Sera Song, scor 15-6, în sferturi de Julia Beljajeva, din Estonia, scor 15-8, iar în semifinale de o altă estonă, Katrina Lehis, scor 15-11.
Sportiva de care va împlini 37 de ani în 26 noiembrie a fost desemnată de trei ori cea mai bună spadasină din lume, în 2008, 2009 şi 2013. A câştigat 20 de medalii la Campionatele europene şi Mondiale, dar şi medalia de aur cu echipa la Jocurile Olimpice de la Rio (2016) şi medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008).
În 2020, Ana Maria Brânză a câştigat pentru a patra oară în carieră Cupa Mondială de spadă, performanţă ce nu a mai fost atinsă de niciun sportiv.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.