Mijlocaşul Jeff Louis, component al echipei Caen, a fost condamnat la trei luni de închisoare şi la plata unei amenzi de 40.000 de euro, miercuri, pentru delicte rutiere, relatează presa franceză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Ouest-France, condamnarea de miercuri vine în contextul în care fotbalistul în vârstă de 26 de ani a comis mai multe delicte rutiere de la sfârşitul anului 2016 până acum. La 6 iulie, el a fost reţinut pentru că a condus fără permis.

În decembrie 2016 şi ianuarie 2017, Louis, posesorul unui permis de conducere emis în Haiti, care nu este valabil în Franţa, a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare şi amendat cu 5.000 de euro pentru că a condus fără permis. În luna mai 2018, când se afla în posesia unui permis emis de autorităţile franceze, permisul respectiv i-a fost suspendat pe şase luni pentru că a condus cu viteză excesivă. Însă Jeff Louis a recidivat la 6 iulie, el conducând fără permis în Caen. Astfel, un tribunal corecţional l-a suspendat la o lună de închisoare cu executare, căreia i se adaugă cele două luni care erau cu suspendare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Jucătorul din Haiti a rămas fără permis de conducere pe un an şi maşina sa a fost confiscată.

Jeff Louis anunţase, în urmă cu câteva zile, că intenţionează să îşi încheie cariera de sportiv din cauza unor probleme la genunchi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.