Selecţionata Italiei a fost dublu criticată după eliminarea în semifinalele play-off-ului Cupei Mondiale de joia trecută. La nivel sportiv pentru că a pierdut acasă împotriva Macedoniei de Nord (0-1) şi nu va merge pentru a doua oară consecutiv la Cupa Mondială. La nivel extrasportiv pentru că şi-a lăsat vestiarul într-o stare lamentabilă după meci.
Un angajat al Stadionului Renzo Barbera din Palermo, care a găzduit evenimentul, a filmat în interiorul vestiarului, iar controversa a început rapid în Italia.
"Am făcut o mare greşeală, data viitoare vom fi mai atenţi, Eram dezamăgiţi şi nu ne-am gândit la anumite detalii care fac diferenţa. La meciurile următoare vom cere mai multe pungi pentru gunoaiele noastre. Ne cerem iertare", a declarat Bonucci, informează lequipe.fr.
Paolo Corbi, şeful de comunicare la echipa naţională, a încercat şi să atenueze responsabilitatea grupului. "Este un aspect pe care l-am subestimat şi ne facem vinovaţi de el. Ne-am cerut deja scuze clubului din Palermo. Din păcate, a fost un climat de mare dezamăgire şi a trebuit să decolăm imediat pentru a ne întoarce la Coverciano (centrul de antrenament). Mai trebuie să precizăm că starea vestiarului la plecare nu era exact aceeaşi ca în filmuleţ şi că nu ne aparţinea totul”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Angajatul de la curăţenie de la stadion a găsit vestiarul italian într-o stare deplorabilă după meci. Zeci de gunoaie - inclusiv mucuri de ţigară şi resturi de mâncare - au fost împrăştiate pe toată podeaua, în chiuvete şi în jurul toaletelor.
La manière dont la Nazionale a laissé le vestiaire suite à l'élimination contre la Macédoine du Nord... C'est la première fois qu'une équipe laisse le stade dans un état aussi pitoyable que ça.
— Palermo F.C (@palermefc) March 26, 2022
J'ai pas les mots, la honte. pic.twitter.com/V9v0kwxlab
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.