După delegarea din prima etapă Liga Campionilor, la meciul dintre Dinamo Zagreb şi Chelsea (1-0), o brigadă condusă de Istvan Kovacs va fi la centru şi în runda a treia a celei mai importante competiţii europene intercluburi.
Astfel, meciul dintre Club Brugge (Belgia) şi Atletico Madrid (Spania) va fi condus de Istvan Kovacs, ajutat la cele două linii de arbitrii-asistenţi Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Feşnic.
Partida se joacă marţi, 4 octombrie, de la ora 22, în Grupa B, pe stadionul Jan Breydelstadion din Bruges.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ei vor fi completaţi de arbitrii nemţi Bastian Dankert şi Marco Fritz, prezenţi în camera Video Assistant Referee.
Observator pentru arbitri va fi Drago Kos (Slovenia), iar delegat de joc din partea forului continental a fost desemnat Thura Win (Anglia).
În aceeaşi zi, Alexandru Deaconu a fost desemnat observator pentru brigada de arbitri condusă de italianul Daniele Orsato la meciul Eintracht Frankfurt (Germania) – Tottenham (Anglia), din Grupa D.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.