Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că i se sparg timpanele dacă asultă toate vocile din spaţiul public care acuză că Sepsi a jucat pentru echipa ardeleană în meciul câştigat cu FCSB.
"(n.r. - despre meciul cu CSU Craiova) Am avut vreme puţină să fim supăraţi, dar am avut vreme puţină şi când am fost fericiţi. Eu spun că am fost fericiţi şi am produs rezultate bune. Cu toţii ne-am dori să fie numai rezultate pozitive. E o competiţie grea, e un an atipic, ne dorim îndeplinirea obiectivelor clubului, dar e un an atipic, jucăm din trei în trei zile, este un proces foarte greu de muncă, avem puţin timp la dispoziţie, timpul este foarte comprimat, este foarte greu să joci din trei în trei zile, să reuşeşti să recuperezi echipa şi să capacitezi jucătorii şi să-i angrenezi în pregătire următorului joc. E un consum mare la fiecare joc, atât fizic, cât şi emoţional. Lucrurile astea ne pun în dificultate. Şi adversarele noastre nu reuşesc un parcurs foarte bun încontinuu şi ele au probleme, dar încercăm la final să ieşim noi triumfători şi pentru asta trebui asă arătăm tărie de caracter, să arătăm spirit şi orice moment bun sau rău să reuşim să-l gestionăm aşa cum trebuie, să pregătim ce urmează, să păstrăm lucrurile bune, să eliminăm greşelile. Este o doză importantă de frustrare în vestiar, pentru că atât echipa, cât şi noi, staff-ul tehnic şi conducerea, am considerat că a fost un rezultat extrem de injust. Probabil că dacă am fi câştigat, nimeni nu ar fi putut să conteste, dar cred că un egal ne-ar fi cuvenit, după aspectul jocului. Dacă acest rezultat ar fi fost al treilea succes la rând de la începerea play-off-ului, probabil că acum am fi văzut lucrurile într-o altă lumină.
(n.r. - despre faptul că Sepsi ar fi tras pentru CFR în meciul cu FCSB). Eu nu pot să intru în astfel de discuţii, voci, e plin spaţiul public de voci. Dacă le asult pe toate mi se sparg timpanele, probabil. Ascult, respect opinii, dar mă interesează doar vocile obiective, care pentru mine contează, chiar dacă sunt câteodată critice, dar să fi echidistante. Nu am timp la dispoziţie ca să pot să stau să ascut prea mult. Focusul meu merge către munca pe care o avem de făut. Aşa că nu intru într-o astfel de discuţie, dar cred că cine s-a uitat la meciul nostru de la Sepsi a văzut ce victorie muncită a fost şi cât de grea a fost. Şi dacă au fost şi puţin atenţi, au văzut câtă presiune a pus Sepsi pe careul nostru, pe poarta noastră pe final de joc şi astea sunt repere clare, dar cred că am pierdut suficient timp să răspund la speculaţiile astea.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
(n.r. - despre meciul cu FC Botoşani) Toate meciurile sunt dificile, pentru că presiunea este mereu în jurul nostru, din obiectiv derivă şi un mare grad de presiune şi trebuie să o gestionăm cum trebuie în favoarea noastră. Faptul că adversarul nostru vine fără o miză extraordinară este un avantaj pentru el. Noi avem un singur rezultat care ne poate valida lupta pentru titlu şi acela ar fi clar o victorie, trei puncte. Suntem pregătiţi pentru un adversar motivat cu valoarea competiţiei nostre şi care a făcut jcouri foarte bune şi care îşi merită locul în play-off, care ştie să fie şi organziat şi ofensiv şi care poate să pună şi calitate în joc atunci când îşi doreşte să atace, pentru că au jucători valoroşi şi care a devenit o regulă în ceea ce înseamnă prezenţa în play-off.
(n.r. - despre faptul că declaraţia lui Valeriu Iftime, că echipa CFR va lua titlul, ar fi o diversiune) Nu ştiu, nu mă mai puneţi să vorbesc despre ce spun alte persoane. Domnul Iftime are respectul meu, există cred şi o simpatie reciprocă, e un om care investeşte în fotal, pentru asta trebuie respectat, dar părerile dânsului sunt ale dânsului şi chiar nu pot să le ... Concentrarea mea rămâne pe ceea ce am de făcut şi mai puţin pe ce se comentează.
(n.r. - dacă e un avantaj sau dezavantaj că joacă înaintea FCSB-ului) Nu am primit această întrebare când în campionatul regulat noi eram cei care jucam după. Acum s-a schimbat un pic rolul şi nu cred că este nici un dezavantaj major, nici un avantaj. Este important ca să-ţi pregăteşti bine jocul, să-ţi câştigi punctele, restul sunt detalii care merg în plan secund. Aşa cum noi am jucat de multe ori după contracandidatele nostre, aşa fost programul. Pe mine mă intersează mai puţin dacă jucăm înainte sau după, poate nu toată lumea vede la fel ca mine, dar cred că părerea mea contează cel mai mult pentru că eu mă ocup de pregătirea echipei. Contează timpul pe care îl avem între două jocuri. Dacă timpul este cât de cât sufiecient, pentru mine este o şansă în plus să putem să pregătim un pic mai complet şi mai complex jocul care urmează.
(n.r. - despre arbitraj) Nu mai vreau să vorbesc despre arbitraj acum, s-a făcut prea multă tevatură după jocul nostru cu Craiova şi multă lume nu a înţeles că, de fapt, erau lucruri adunate în timp şi a fost aşa, un sentiment de refulare. Am avut o reacţie care a fost bazată pe trăiri din mai multe jocuri. Cine nu a fost atent la istoricul nostru şi la ceea ce am vrut să spunem conccret, şi eu şi oficialii clubului, şi analizau jocul ăsta, îi înţeleg că puteau să aibă o anumită poziţie, dar a fost un cumul de decizii luate care m-au dus la ieşirile pe care le-am avut după joc", a spus Iordănescu, potrivit paginii oficiale de Facbook a CFR Cluj.
Meciul CFR Cluj - FC Botoşani va avea loc, miercuri, de la ora 19.00, în etapa a IV-a a play-off-ului Ligii I.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.