Preşedintele FR Atletism, Florin Florea, a vorbit, miercuri, într-un interviu pentru News.ro, despre reluarea pregătirilor şi cât de mult înseamnă pentru atleţi, precum şi despre planurile din acest an ale forului. ”Reluarea pregătirii este o veste foarte bună pentru atletism. Obiectivul principal merge spre Jocurile Olimpice, adunăm mişcarea atletică din România cât putem de mult şi ne vom sprijini împreună!”, spune conducătorul FRA.
Ministrul TS, Ionuţ Stroe, a anunţat, miercuri, că din 15 mai, după încheierea stării de urgenţă, este permisă reluarea pregătirii de performanţă în sporturile individuale, între care şi atletismul.
Preşedintele FR Atletism, Florin Florea, a avut ulterior anunţului şi o întâlnire cu ministrul Ionuţ Stroe, în care a discutat pe larg despre reluarea activităţii de performanţă, dar şi a competiţiilor.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reporter: Cum aţi primit vestea reluării pregătirii de performanţă în atletism?
Florin Florea: Este o veste foarte bună pentru atletism, în sfârşit! Poate suntem avantajaţi faţă de sporturile de echipă, care au nevoie de alte măsuri specifice. Noi ne bucurăm şi mai ales sportivii şi antrenorii. Sigur că şi la noi există anumite probe atletice, cum ar fi săriturile, care sunt încă sub unele restricţii şi unde e nevoie de măsuri specifice. Vestea de astăzi este însă un mare pas înainte în pregătire.
Care este obiectivul principal acum, după anunţul privind reluarea pregătirii?
Florin Florea: Sigur că obiectivul principal e reprezentat de Jocurile Olimpice, de pregătirea sportivilor care s-au calificat deja şi a celor care vor continua lupta pentru calificare. Ei s-au pregătit şi până acum cât de profesionist au putut, iar acum vor putea ieşi oficial cu pregătirea în aer liber. Sigur, respectând măsurile de siguranţă şi tot ce a dispus Ministerul Sănătăţii şi MTS. Ne gândim însă la toţi sportivii, la felul în care vom etapiza şi competiţiile, când se va putea. După 2 săptămâni de la reluarea pregătirilor, dacă vor permite condiţiile de siguranţă, va fi un nou set de relaxări, iar după discuţiile cu ministrul Ionuţ Stroe am speranţa că totul va merge din ce în ce mai bine, iar la finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie să putem da drumul şi competiţiilor.
Cum au primit vestea sportivii şi antrenorii?
Florin Florea: Sigur că s-au bucurat. Iar eu ţin să le mulţumesc în mod special pentru seriozitatea în pregătire, pentru ingeniozitatea de care au dat dovadă antrenorii în antrenamentele zilnice, sportivilor pentru tot efortul şi conducătorilor de cluburi. Sunt totuşi două luni de când se antrenează în condiţii necunoscute pentru nimeni până acum. Mi-a plăcut ingeniozitatea tuturor şi cât de repede s-au adaptat la ceva ce n-au mai trăit. Au fost două luni de restricţii, de frustrări şi nu a fost deloc uşor.
Care este pasul următor la nivel federal?
Florin Florea: Cel mai probabil în 18 mai vom avea o întâlnire cu antrenorii federali, cu toţi cei implicaţi în mişcarea atletică de elită şi vom stabili împreună planurile de pregătire, strategia pe următoarea perioadă. Pentru că este o situaţie cu totul nouă, la care trebuie să ne adaptăm cât mai repede şi mai bine. Sunt convins că vom găsit cele mai bune soluţii pentru paşii următori.
În această strategie ar urma şi convocarea sportivilor de elită în pregătire centralizată?
Florin Florea: Dacă ar fi să se întâmple acest lucru, probabil va fi după 10-15 iunie. Dar trebuie să ştiţi că sportivii, deşi acasă, au condiţii foarte bune de pregătire, indiferent că e vorba de Bacău, Suceava sau Deva, de exemplu. Ei se pregăteau acolo şi până acum. Vom discuta în Comisia Tehnică şi, împreună cu sportivii şi antrenorii lor, vom lua cea mai bună decizie.
Există reglementări privind pregătirile în baze sportive. Care ar fi cea mai bună variantă pentru atletism, dacă ar fi să recurgeţi la pregătirea centralizată?
Florin Florea: Baza Snagov, fără discuţie. Întruneşte cele mai bune condiţii pentru probele atletice, poate nu pentru toate, dar se fac eforturi în continuare acolo pentru condiţii cât mai bune de pregătire. Luăm totul pas cu pas şi repet, împreună cu antrenorii federaţi, cu sportivii şi antrenorii, vom decide ce e mai bine. Am avut o colaborare foarte bună şi cu specialiştii din cadrul COSR în această perioadă, sportivii au colaborat foarte bine, iar noi suntem cu gândul în continuare la marea performanţă. La calificările pentru Jocurile Olimpice şi competiţia de anul viitor. Sperăm să mai avem 5-6 sportivi calificaţi.
Care ar fi competiţia majoră în România în acest an, în condiţiile existente?
Florin Florea: Fără discuţie, Balcaniada, la Cluj-Napoca, în septembrie. A fost deja amânată şi sperăm că va avea loc, vom continua cu pregătirile. Cred că va fi o competiţie de mult mai mare anvergură, nu doar cu sportivi din cele 20 de ţări, ci şi pentru că s-a comprimat calendarul atletic internaţional şi de aceea cred că vom avea sportivi şi din alte ţări europene. Cred că va fi una din marile competiţii ale Europei la acel moment. Sportivii au nevoie de competiţie şi e şansa noastră. Sigur, cu speranţa că siguranţa naţională şi internaţională va permite organizarea.
Care este mesajul preşedintelui FRA pentru lumea atletică din România după această perioadă dificilă?
Florin Florea: Înainte de a fi sportivi şi campioni, suntem oameni. Trebuie să fim aproape unii de alţii şi să ne sprijinim. Apoi vin şi medaliile şi titlurile. Împreună! Cred că acesta e cel mai potrivit cuvânt acum pentru comunitatea atletică, dar şi pentru toţi românii. Împreună!
Ministrul TS, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că din 15 mai va fi permisă reluarea antrenamentelor în sporturi individuale.
"Este încă devreme să vorbim despre reluarea competiţiilor. Deocamdată se vor desfăşura doar antrenamentele, le estimăm cumva la o lună de zile. După aceea vom putea trece şi la reluarea competiţiilor. În privinţa spectatorilor, va trebui să ne mulţumim doar cu urmărirea competiţiilor sportive la televizor. (...) Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive, dar o vom face gradual şi cu multă precuaţie. Totul este calculat, anticipat, nu la mica înţelegere sau după ureche. Am pregătit împreună cu MS cadrul în care se va face sport după 15 mai, el va fi analizat din 2 în 2 săptămâni. Din data de 15 mai se vor relua mai multe sporturi în aer liber şi individual. Aeronautica, alpinismul, atletismul, probele de alergare, automobilismul, kaiacul, canotajul, ciclismul, echitaţia, golful, kartingul, motociclismul, tenisul individual, tir cu arcul, bărci cu vele şi pregătirea fizică generală".
MTS a dat publicităţii şi documentul care prevede măsurile impuse pentru reluarea antrenamentelor, inclusiv cele de atletism, şi conţine următoarele prevederi:
Consideraţii generale
1. Măsurile descrise mai jos descriu cadrul în care sporturile individuale în aer liber potfi practicate de către sportivi. Acest cadru este valabil exclusiv pentru activităţile sportive care se pot practica individual, în grupuri nu mai mari de trei persoane şi în aer liber.
2. În cazul în care disciplinele sportive enumerate mai sus sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, administratorii acestor baze trebuie să ia măsuri pentru ca următoarele condiţii să fie îndeplinite:
a. Bazele să fie împrejmuite;
b. Fiecare punct de acces să fie păzit;
c. Să se facă triajul epidemiologic al participanţilor la activitatea sportivă şi măsurarea temperaturii corporale la intrarea în baza sportivă;
d. La accesul în bază, sportivii vor fi trecuţi pe un tabel nominal, pentru a facilita ancheta epidemiologică, în cazul descoperirii unui caz de infectare cu SARS-Cov 2;
e. Accesul să fie permis numai în funcţie de capacitatea bazei, pentru a evita aglomeraţia, pe bază de programări prealabile, calculate în aşa fel încât să se permită suficient timp între utilizatori pentru dezinfectarea spaţiului;
f. Accesul spectatorilor în bazele sportive nu este permis. Prin excepţie, minorii pot avea ca însoţitor o singură persoană adultă;
g. Nu va fi permis accesul public în spaţiile care prezintă risc epidemiologic semnificativ (duşuri, saună, vestiar, sală de fitness, sală de masaj, sală de mese etc.);
h. Este permisă funcţionarea automatelor de distribuire a alimentelor, a băuturilor răcoritoare şi a cafelei, iar conducerea bazei sportive are obligaţia de a asigura dezinfectarea acestora în mod regulat;
i. Fiecare bază va avea asigurată cel puţin o cameră suplimentară (spaţiu de izolare), care să nu comunice cu celelalte spaţii definite, pentru cazul în care o persoană prezintă în timpul antrenamentului / al lucrului simptomatologie COVID-19. Utilitatea acesteia este aceea de a izola aceste persoane care prezintăsimptome până la un consult de specialitate /evacuare;
j. Dacă o bază sportivă nu poate îndeplini cumulativ condiţiile de mai sus, aceasta va rămâne închisă.
B. Măsuri care preced antrenamentul
1. Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de auto-evaluare. Simptomele comune ale îmbolnăvirii de COVID-19 sunt: tuse, febră, dificultate în respiraţie (creşterea frecvenţei respiratorii), cu debut brusc. Alte simptome care pot apărea sunt: nas înfundat, secreţii nazale fluide, dureri în gât,dureri de cap, dureri musculare, diaree, stare de oboseală. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome sau l-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare şi să nu părăsească locuinţa pentru a se antrena.
2. Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi.
3. La locul de antrenament trebuie să fie pregătite măsuri pentru igienizarea şi/sau dezinfectarea mâinilor şi a echipamentului sportiv (de exemplu, gel hidroalcoolic dezinfectant).
C. Condiţii de antrenament
a) Se permite practicarea activităţilor sportive doar pe terenuri în aer liber. Desfăşurarea activităţilor în săli, baloane presostatice sau alte structuri închise este interzisă;
b) Pe tot parcursul antrenamentului, trebuie să fie păstrată o distanţă de siguranţă faţă de celelalte persoane care ar putea să fie prezente. Această distanţă este de cel puţin 2 metri în perioadele de repaus şi de cel puţin 6 metri în perioadele de activitate fizică intensă, pentru a ţine cont de faptul că particulele de transpiraţie ori salivă se pot transmite pe distanţe mult mai mari în acest context;
c) Este interzis scuipatul în spaţiul de antrenament;
d) Este permisă, cu condiţia respectării tuturor măsurilor de distanţare socială şi igienă personală, pregătirea fizică generală în aer liber (stretching, elemente din şcoala alergării, exerciţii de echilibru şiorientare spaţială din gimnastică, exerciţii cu propria greutate, exerciţii de tehnică şi tactică individuală prin reprezentare mentală a adversarului sau a unei situaţii specifice de luptă/joc, execuţia tehnică/tactică de tip box cu umbra, aruncarea la coş/poartă fără minge etc.);
e) În cazul sportivilor de performanţă, care sunt asistaţi de antrenor şi alţi specialişti, distanţa de siguranţă trebuie păstrată inclusiv în timpul şedinţelor tehnice. În cazul în care medicul sportiv este de faţă, el trebuie să poate echipamentulde protecţiepe tot parcursul interacţiunii directe cu sportivul;
f) Echipamentul sportiv (de exemplu: bicicleta, racheta de tenis, arcul etc.) trebuie să fie folosit exclusiv de o singură persoană sau să fie dezinfectat complet înainte de a trece de la un sportiv la altul.
D. Condiţii după antrenament
1. Echipamentele sportive trebuie dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire.
2. Îmbrăcămintea folosită în timpul antrenamentului trebuie pusă direct într-o sacoşă închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălată la o temperatură de peste 80 grade Celsius.
3. Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauţiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esenţial, în zona de fizioterapie /kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecţie personală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.