Fostul jucător Miodrag Belodedici spune, într-un interviu acordat agenţiei News.ro, că petrecerea de la Belgrad, după ce a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Roşie, a fost mai frumoasă decât cea de la Bucureşti după titlul din 1986 cu Steaua. El mai povesteşte şi că a avut "sufletul apăsat" după plecarea la Belgrad.
Îm interviul acordat News.ro, Miodrag Belodedici rememorează momentul de la Sevilla, dar şi cum jucătorii au primit, pe lângă prima de joc, "bani foarte buni" la acea vreme, şi un Aro, pe care el l-a vândut cu 150.000 de lei.
Belodedici vorbeşte şi despre plecarea lui din România şi despre cum a ajuns să joace la Steaua Roşie Belgrad.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El spune că a regretat plecarea, rămânând cu "o apăsare în suflet": "Mi-a părut foarte rău, pentru că atunci când am plecat eram şi la naţionala României, şi la Steaua, unde jucam în preliminariile Cupei Campionilor, apoi Steaua a jucat din nou o finală de Cupa Campionilor Europeni. Simţeam în sufletul meu o apăsare".
Prezentăm interviul integral acordat de Miodrag Belodedici agenţiei News.ro:
Reporter: Au trecut 30 de ani de la câştigarea cupei şi arătaţi la fel, aţi putea intra pe teren, care-i secretul?
Miodrag Belodedici: Nu pot să spun că e vorba de vreun secret. Aşa e din familie, unchiul meu din partea mamei are 77 de ani şi are părul negru. Pur şi simplu cred că e din familie.
Reporter: Vă vine să credeţi că au trecut atâţia ani?
Miodrag Belodedici: Păi îmi vine, chiar dacă au trecut repede. Mai greu treceau pe vremea când eram tineri, pentru că venea un meci, trecea, apoi altul şi tot aşa. În campionat, cupe, trecea greu timpul, abia aşteptam să avem vacanţă. Acum parcă a trecut prea repede.
Reporter: În perioada în care jucaţi vi se spunea "Căprioara", v-a deranjat vreodată?
Miodrag Belodedici: "Căprioara" mi se spune de la lotul de juniori, de la "Luceafărul". Nea Tomiţă, fostul portar de la CCA, (n.r. - Costică Toma), mi-a spus prima dată, de acolo mi se trage. Apoi s-a spus la televizor "Căprioara" şi tot aşa. Poate că eram mai elegant decât ceilalţi fundaşi în general.
Reporter: Despre finala de la Sevilla vă mai aduceţi aminte, v-a fost teamă de Barcelona?
Miodrag Belodedici: Păi ne era teamă, normal, pentru că nu îi ştiam bine. În plus Barcelona era o echipă mare, puternică la vremea respectivă. Noi eram dintr-o ţară mai mică, mai închisă. Ne aşteptam la un meci mult, mult mai greu. Eram tânăr, aveam emoţii mai mari. Trebuia să mă gândesc la adversari, cum să joc să nu greşesc.
Reporter: Nu prea aveaţi încredere...
Miodrag Belodedici: Noi aveam încredere foarte mare mai ales când jucam în Ghencea. Oricine venea în Ghencea, noi eram cocoşi, cocoşi. Aveam o echipă puternică, aveam şi de ce.
Reporter: Sunteţi singurul jucător român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu două echipe din Est. Credeţi că sistemul de la vremea respectivă era mult mai facil pentru echipele estice?
Miodrag Belodedici: Nu ştiu ce să vă spun, acum s-au înmulţit echipele. Dacă s-ar juca la fel, acum ar participa doar Bayern şi Barcelona sau Real Madrid, doar campioanele, ar fi mult mai puţine echipe. Dar cred că şi în cazul ăsta ar fi foarte greu pentru echipele din est.
Reporter: Aveţi un trofeu preferat dintre cele două cucerite, cu Steaua Bucureşti şi cu Steaua Roşie Belgrad?
Miodrag Belodedici: Ambele au fost câştigate cu Steaua, Steaua Bucureşti şi Steaua Belgrad. Nu pot spune că am o preferinţă. Eu eram cu Steaua de mic, ţineam cu Steaua Roşie Belgrad, pentru că vedeam la televizor programul sârbesc pe vremea aia. Îmi plăceau jucătorii. Apoi când am ajuns la fotbal la Moldova Nouă, la juniori, am început să ţin cu Steaua Bucureşti. Îmi plăcea foarte mult de nea Fane Sameş, era idolul meu, şi aş fi vrut să joc ca el, să dau cu capul cum făcea el. Deci eu am două echipe în suflet, dar am sărbătorit mai frumos la Belgrad după ce am câştigat trofeul. Aici nu a fost chiar aşa. Acolo a fost cu petrecere, cu muzică, a fost frumos. Aici a fost mai oficial aşa, nu ştiu cum să vă spun, mai milităresc aşa.
Reporter: După ce aţi câştigat cu Steaua Bucureşti aţi dorit să plecaţi, aţi cerut în mod oficial transferul şi aţi fost refuzat?
Miodrag Belodedici: Eu am plecat fără voie, fără acordul autorităţilor. Îmi aduc aminte foarte bine cum s-a petrecut. Eu am trecut graniţa legal, cu documente, nu am fugit, aşa cum o făceau cei din satul meu sau din zonă, peste Dunăre. Eu am cerut paşaportul, mi s-a dat, am plecat şi când am ajuns acolo am cerut azil politic. Asta a fost.
Reporter: Şi la Steaua Roşie Belgrad cum aţi ajuns?
Miodrag Belodedici: M-am dus după un meci la preşedintele clubului să vorbesc cu el, pe timpul ăla era Dragan Dzajic. I-am spus care e problema, ce vreau. Şi mi-a spus «Aaa, da, domnule, te ştim că joci bine». Mă cunoşteau, dar când m-au văzut nu le venea să creadă, nu ştiau ce se întâmplă, ce caut eu la Belgrad, ce vreau.
Reporter: Aţi fost urmărit de Securitate, aţi întâmpinat probleme de genul ăsta?
Miodrag Belodedici: Nu am fost urmărit de Securitate. După ce au auzit că am rămas, a venit ataşatul militar de la Ambasada României din Belgrad să vorbească cu mine. Apoi a fost nea Puiu Iordănescu, la fel, să vorbească cu mine, să mă întorc. Dar altceva nu. Cel puţin nu am simţit. Dar imediat după un an, sau chiar mai puţin parcă, începuseră problemele în România şi s-a schimbat regimul.
Reporter: V-a părut vreun moment rău că aţi ales să rămâneţi la Belgrad?
Miodrag Belodedici: Da, mi-a părut foarte rău, pentru că atunci când am plecat eram şi la naţionala României şi la Steaua, unde jucam în preliminariile Cupei Campionilor, apoi Steaua a jucat din nou o finală de Cupa Campionilor Europeni. Simţeam în sufletul meu o apăsare. Apoi nu am participat la Campionatul Mondial din Italia, unde am jucat două meciuri din preliminarii. A fost o apăsare.
Reporter: Apropo de Campionatul Mondial, nu aţi fi putut fi convocat?
Miodrag Belodedici: Nu au vrut să mă lase. A apărut că nu vreau eu să vin, dar eu nu aveam nicio decizie acolo. Nu puteam să spun eu că vreau să vin la naţionala României. Statul Iugoslav şi Steaua Roşie Belgrad nu m-au lăsat să vin atunci. Au vorbit cu mine şi le-am spus că eu sunt pregătit, că pot să vin la naţională, dar ei nu m-au lăsat pentru că mi-au spus că am fost încadrat în armată şi aşteptau să vadă dosarul meu, dacă am fost condamnat, dacă eram dezertor, şi nu m-au lăsat. Dar România m-a dorit atunci, au fost la Belgrad să vorbească să mă lase să plec în Italia, dar nu au vrut, mi-au zis "Lasă, mai bine stai aici, că nu se ştie ce se întâmplă".
Reporter: Aveţi în palmares două trofee la nivel înalt, credeţi că la vremea respectivă aţi fost recompensat pe măsură?
Miodrag Belodedici: Pe măsură, ce ştiu eu dacă am fost recompensat pe măsură? Pe timpul acela am primit un Aro şi primele pe care le aveam la fiecare meci câştigat. Şi erau bani foarte buni. Am primit şi după Sevilla, la fel ca la orice victorie, nu ştiu, 7-8-10.000 de lei. Erau bani foarte mulţi în România, când era salariul de 2.000 de lei. Primă specială pentru trofeu a fost un Aro recondiţionat. Fiecare jucător din finală a primit câte un Aro. Eu l-am vândut imediat cu 150.000 de lei. Vă daţi seama câţi bani erau la vremea respectivă. Deci eram bine plătiţi. La Steaua Roşie am prins pe timpul când ei plăteau în mărci germane. Atunci am câştigat 80.000 de mărci în toate meciurile şi finala, cu tot.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
