Numeroase persoane s-au îmbulzit, joi, dimineaţă, la palatul prezidenţial din Buenos Aires, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului fotbalist Diego Maradona, decedat, miercuri, la vârsta de 60 de ani, informează ole.com.ar.
Poliţia a încercat să-i împrăştie pe cei care se îmbulzeau în Plaza de Mayo, joi, în jurul orei locale 07.30, iar o persoană a fost rănită.
O confruntare a avut loc atunci când poliţia a încercat să disperseze mulţimea care se afla în afara liniei stabilite. Au existat îmbrânceli, gardurile care delimitau coridorul de acces au fost aruncate şi mai mulţi fani s-au luptat forţele de ordine. Unul dintre fani a suferit răni la faţă.
Situaţia s-a calmat câteva minute mai târziu şi nu a progresat. O mulţime, cu tricouri de diferite culori, aşteaptă să-şi ia rămas bun de la Maradona, al cărui sicriu a fost plasat într-un perimetru închis în Casa Rosada. La cererea familiei, Diego va fi rămâne la palatul prezidenţial cel puţin până joi, la ora locală 16.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.