Clubul Sassuolo a anunţat, joi, că fotbalistul Kaan Ayhan a fost testat pozitiv cu coronavirus în timp ce se afla în cantonamentul naţionalei Turciei.
“Kaan Ayhan a fost testat pozitiv cu Covid-19 în urma testelor făcute în timpul cantonamentului naţionalei Turciei”, se arată pe site-ul grupării italiene.
Ayhan este total asimptomatic şi respectă procedurile decise de autorităţile sanitare, a precizat Sassuolo.
La naţionala Turciei a fost testat pozitiv cu Covid-19 şi jucătorul echipei Juventus Torino, Merih Demiral. Acesta a revenit între timp la Torino cu un zbor medical şi este acum în izolare la J | Hotel.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.