Trei altercaţii în nouă secunde şi un cor de huiduieli împotriva imnului american: primul meci de hochei pe gheaţă după mai bine de nouă ani între Canada şi Statele Unite s-a transformat în haos, sâmbătă, la Montreal, pe fondul tensiunilor politice dintre cele două ţări.
Cu o victorie cu 3-1, echipa americană şi-a asigurat un loc în finala Turneului celor patru naţiuni, joia viitoare, la Boston. Rezultatul a fost aproape anecdotic în comparaţie cu violenţa şi tensiunea care au marcat începutul meciului, disputat în faţa unui public canadian extrem de partizan
Cu premierul canadian demisionar Justin Trudeau în tribune, fanii locali au huiduit şi au fluierat „The Star-Spangled Banner”, imnul naţional al Statelor Unite, un fenomen care a devenit obişnuit la meciurile NHL şi NBA din Canada de când preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune taxe vamale asupra produselor canadiene importate.
Apoi au izbucnit trei altercaţii în nouă secunde. Mănuşile au căzut pe gheaţă în timp ce canadianul Brandon Hagel şi americanul Matthew Tkachuk au început să schimbe pumni în aplauzele publicului, în timp ce coechipierii lor s-au retras pentru a le face loc la centrul gheţii. Arbitrii au restabilit ordinea, i-au trimis pe combatanţi la boxa de pedeapsă şi au încercat să repornească jocul. Dar canadianul Sam Bennett şi americanul Brady Tkachuk şi-au aruncat mănuşile şi au schimbat lovituri până când arbitrii au reuşit să îi despartă, iar Tkachuk s-a alăturat fratelui său în boxa de pedeapsă.
Meciul s-a reluat, dar nu trecuse de nouă secunde când americanul J.T. Miller şi canadianul Colton Parayko au început a treia şi ultima dispută a serii.
Cei mai buni jucători din NHL din Statele Unite şi Canada nu s-au mai confruntat în culorile naţiunilor lor de la Cupa Mondială de hochei din 2016, în mod tradiţional cei mai buni jucători ai ligii eludând Campionatele Mondiale, iar NHL alegând să nu îşi trimită jucătorii la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang din 2018 şi Beijing din 2022.
„Cred că au fost 10 ani de hochei internaţional înflăcăraţi într-un minut şi jumătate”, a declarat antrenorul Canadei, Jon Cooper, dublu campion al Cupei Stanley cu Tampa Bay şi viitor antrenor al echipei olimpice a Canadei din 2026.
USA vs. Canada started off in MADNESS
— ESPN (@espn) February 16, 2025
ABC/ESPN+/Disney+ pic.twitter.com/BrWlXzMb7J
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21935654&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.