Vicecampiona CSM Constanţa a câştigat duminică, la Turneul Final Four de la Piteşti, medalia de bronz în Supercupa României, după ce a învins formaţia Potaissa Turda, în finala mică. Pentru trofeu vor lupta Dinamo Bucureşti – Minaur Baia Mare.
CSM Constanţa s-a impus cu scorul de 35-29 (15-13).
Tot duminică se va disputa şi finala pentru trofeu, între campioana Dinamo Bucureşti şi Minaur Baia Mare.
În semifinale, Minaur a câştigat cu Potaissa, scor 29-28 (11-12), iar campioana Dinamo Bucureşti s-a impus în faţa vicecampioanei CSM Constanţa, scor 27-21 (16-14).
Dinamo Bucureşti a câştigat trofeul în 2023 pentru a şasea oară.
La feminin, tot la Piteşti, trofeul a revenit campioanei CSM Bucureşti, după o finală extrem de echilibrată cu Gloria Bistriţa, scor 28-27 (14-13).
CSM Bucureşti a câştigat al şaselea trofeu Supercupa României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.