Echipele de handbal masculin Minaur Baia Mare şi Potaissa Turda s-au calificat sâmbătă, pe teren propriu, în turul 3 al European Cup, după ce au învins formaţiile Beycoz BLD SK, respectiv GRK Ohrid.
La adăpostul victoriei confortabile din tur, scor 44-30, Minaur Baia Mare a dispus de Beycoz BLD SK şi a în manşa retur, scor 47-39 (23-20). Cu 91-69 la general, Minaur Baia Mare s-a calificat în turul 3 al European Cup. Ambele meciuri s-au jucat la Baia Mare, în urma unei înţelegeri între cele două cluburi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tot pe teren propriu, Potaissa Turda a învins formaţia macedoneană GRK Ohrid, scor 39-29 (17-14). În tur, Ohrid a câştigat cu 31-25, diferenţă insuficientă pentru calificarea în turul 3, de care se bucură Potaissa Turda.
A fost eliminată din competiţie, tot în turul 2, formaţia CSM Bucureşti, care a pierdut ambele manşe jucate în deplasare, cu formaţia norvegiană Runar Sandefjord (25-37, 26-29).
Meciurile din turul al treilea sunt programate în ultima săptămână din noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.