Naţionalele Franţei şi Danemarcei vor disputa, duminică, la Koln, finala Campionatului European, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, reprezentativele Suediei, respectiv Germaniei. Suedia a câştigat ultima ediţie a Campionatului European, Franţa deţine titlul olimpic, iar Danemarca este campioană mondială.
În prima semifinală de vineri, Franţa – Suedia, după prelungiri, scor 34-30 (17-11, 27-27), iar în cea de-a doua, Danemarca – Germania, scor 29-26 (12-14).
Astfel, duminică vor juca pentru medalia de bronz învinsele Suedia şi Germania, iar pentru trofeu se vor duela campioana olimpică Franţa şi campioana mondială Danemarca.
În meciul pentru locurile 5-6, Ungaria – Slovenia, scor 23-22.
Naţionala României a încheiat Campionatul European, la care a ajuns după 28 de ani, pe locul 22, după trei eşecuri categorice în grupa preliminară B: 21-34 cu Austria, 24-36 cu Spania şi 25-31 cu Croaţia.
Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.
Titlul european a fost câştigat în 2022 de Suedia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.