Deţinătoarea trofeului, Danemarca, şi campioana olimpică Franţa vor disputa finala Campionatului Mondial de handbal masculin, din Polonia şi Suedia, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, reprezentativele Spaniei, respectiv Suediei.
Danezii s-au impus în faţa Spaniei cu scorul de 26-23 (15-10), iar în cea de-a doua semifinală a câştigat Franţa, scor 31-26 (16-12), cu Suedia.
Cele două confruntări din penultimul act sunt identice cu cele de la ediţiile CM din 2011 şi 2021, dar şi din semifinalele Campionatului European din 2018 şi 2022.
Tot vineri, în primele meciuri pentru locurile 5-8: Germania - Egipt 35-34, după prelungiri, şi Norvegia - Ungaria 33-25. Astfel, Germania - Norvegia vor juca pentru clasarea finală pe locul 5, iar învinsele Egipt - Ungaria pentru locul 7.
Duminică vor avea loc finalele CM, între Spania - Suedia pentru medalia de bronz, respectiv între Danemarca - Franţa, pentru trofeu, într-o reeditare a finalei Jocurilor Olimpice din 2022.
Naţionala României nu s-a mai calificat la un turneu final mondial din 2011, când s-a clasat pe locul 19. În calificările pentru ediţia CM din 2023, tricolorii au fost eliminaţi în faza play-off de echipa Macedoniei de Nord, care a încheiat competiţia din Polonia şi Suedia pe locul 27.
Danemarca a câştigat ultimele două ediţii ale Campionatului Mondial, în 2019 şi 2021.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.