Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ani şi jumătate.
Xavier Pascual (56 de ani) conducea Dinamo din 2021, timp în care a câştigat de trei ori Liga Naţională, de două ori Cupa României şi de două ori Supercupa României.
Mai mult, Dinamo s-a calificat, în premieră, la Turneul Final Four al European League, de la Hamburg, unde s-a clasat pe locul 4, adversarele fiind toate din Germania.
El a transmis un mesaj emoţionant la despărţirea de Dinamo:
”Prieteni dinamovişti,
Nu am fost niciodată o persoană care să mizeze pe zvonuri sau presupuneri, las asta pe seama altor oameni, personal nu mă interesează. Nu îmi place să folosesc mass-media sau să încurajez speculaţiile, aşa că din acest motiv vă scriu această scrisoare.
A venit momentul să îmi iau rămas bun de la familia CS Dinamo Bucureşti. Diferite motive mă obligă să iau această decizie cu foarte mare atenţie şi sper corectă, atât pentru mine cât şi pentru club.
În toate deciziile pe care le-am luat în această viaţă (greşite sau nu) m-am lăsat mereu ghidat de instinctul meu. Acelaşi instinct m-a făcut să aterizez la Bucureşti în urmă cu trei ani şi am avut dreptate. M-am lăsat ghidat de o iluzie şi cred că a fost o perioadă strălucitoare, cel puţin pentru mine.
Nu a fost uşor să iau decizia de a veni la Bucureşti pentru a încerca să construiesc ceva măreţ. În trei sezoane am câştigat trei Ligi naţionale, două Supercupe şi două Cupe ale României.
Am reuşit să ne calificăm în optimile de finală din Liga Campionilor, ne-am bucurat de prezenţa la Bucureşti a celor mai bune echipe din lume (PSG, Kielce, Magdeburg, Barça, Kiel, Veszprem...), am concurat şi am chiar am reuşit să le învingem pe unele dintre acestea.
Ne-am calificat într-un Final four de competiţie europeană, ne-am bucurat de cei mai buni jucători din lume, urmărindu-i cum joacă aici şi unii dintre ei apărând tricoul lui Dinamo!!!
Dar chiar acum, acelaşi instinct îmi spune că ar trebui să ne despărţim drumurile profesionale la sfârşitul sezonului. Spun profesional, pentru că emoţional îmi este imposibil să mă despart de acest club pe viaţă. Mă simt dinamovist şi îi voi dori mereu clubului tot ce este mai bun şi voi ajuta cu tot ce pot.
Vreau să vă mulţumesc pentru atenţia pe care aţi avut-o faţă de mine şi de familia mea. Mulţumesc atât suporterilor, managerilor, sponsorilor, angajaţilor clubului, jucătorilor, antrenorilor şi tuturor celor ce ne-aţi fost alături. Nu am cuvinte să descriu cât de sprijinit m-am găsit în această familie care este Dinamo. Am simţit sprijinul şi am înţeles ce înseamnă să fii dinamovist. Dar, ca tot în viaţa asta, există cicluri şi, personal, cred că al meu aici s-a încheiat.
Au fost trei ani de neuitat, foarte intenşi, în care momentele bune le depăşesc pe cele mai puţin bune.
Nu voi uita niciodată cât de mult mi-a plăcut să joc cu voi în meciurile din Champions League sau Europa League, cu sala plină şi cu fani incredibili care au jucat împreună cu echipa. O să-mi fie dor de atmosfera asta!!!
Mi-ar plăcea să văd echipa jucând din nou în Liga Campionilor, cu o sală plină şi cu toţi suporterii dinamovişti împingând echipa din tribune. Vreau să mă bucur din nou de acest sentiment, dar va fi din tribune şi ca un suporter dinamovist.
Vreau să le mulţumesc tuturor jucătorilor şi staff-ului clubului meu şi echipei naţionale care mi-au fost alături în acest timp.
Mulţumesc preşedintelui COSR, Mihai Covaliu, pentru sprijinul acordat. L-am simţit ca pe un prieten, nu doar ca pe un profesionist. Mulţumesc celor doi preşedinţi ai FRH Alexandru Dedu şi Constantin Din pentru că mi-au acordat privilegiul de a conduce echipa naţională. Dar mai ales îi mulţumesc preşedintelui şi prietenului meu Ionuţ Popa pentru că mi-a acordat onoarea de antrena Dinamo. Ionuţ, eşti un profesionist desăvârşit şi sunt sigur că vei duce Dinamo acolo unde ţi-ai propus. Mulţumesc, prietene!!
Totodată, le mulţumesc celor care conduc Ministerul Afacerilor Interne. Eu am avut onoarea să colaborez cu doi miniştri, Cătălin Predoiu şi Lucian Bode, dar şi dumnealor şi celor care vor mai veni le garantez că proiectul Dinamo va continua să fie puternic. Şi asta pentru că ştiu ce oameni lucrează la el.
Tuturor şi fiecăruia dintre cei cu care am colaborat în federaţie şi în club. Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijin şi răbdare.
Am lăsat mulţi prieteni în Bucureşti şi România. Pentru voi, prietenii mei, sper doar să-mi respectaţi decizia, chiar dacă unii dintre voi nu o înţelegeţi, la fel cum mulţi dintre voi nu aţi înţeles când am decis să vin la Bucureşti.
Un dinamovist,
Dinamo te port in inima mea.
Hai Dinamo!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.