Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 31-28 (13-15), în primul meci din 2025, contând pentru etapa a IX-a din grupa A a Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma rezultatului, Gloria Bistriţa urcă pe locul 6 (6 puncte).

În etapa a IX-a, prima din acest an în grupa A, se mai joacă meciurile dintre Nykobing Falster Handbold Club – Podravka, Krim Ljubljana – FTC Budapesta şi Metz Handball – CSM Bucureşti.

În runda următoare, Gloria va juca în deplasare, cu Podravka, în 18 ianuarie.

Rezultatele anterioare obţinute de Gloria Bistriţa în grupa A sunt: 30-26 cu CSM Bucureşti, 26-28 cu Metz, 30-35 cu Krim, 28-32 cu FTC Budapesta, 25-29 cu Podravka, 23-25 cu Storhamar, 29-37 şi 24-32 cu Nykobing Falster Handbold Club.

În grupa B a competiţiei joacă şi vicecampioana Rapid Bucureşti.

Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).

Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.