Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a anunţat, miercuri seară, despărţirea de antrenorul Costică Buceschi, precum şi numele noului tehnician, danezul Jan Leslie.
”Clubul nostru s-a despărţit de Costică Buceschi, antrenorul care a condus Dunărea Brăila în ultimele 12 luni. În stagiunea trecută, Dunărea Brăila a încheiat campionatul pe poziţia a IV-a, câştigând medalia de bronz în Cupa României şi locul III în Supercupa Românei”, transmite Dunărea Brăila.
Decizia a survenit după înfrângerea din deplasarea cu Măgura Cisnădie, din etapa a IV-a a Ligii Naţionale, potrivit preşedintelului clubului, Adrian Manole. Măgura s-a impus cu scorul de 35-29.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noul antrenor este Jan Leslie (52 de ani), care a mai activat la Team Esbjerg, Aalborg DH, Skjern Håndbold, Randers HK, Rostov Don, Ribe-Esbjerg HH, ŢSKA Moscova şi Horsens.
Cu Randers a cucerit titlul în Danemarca, în 2012, şi a condus echipa în Liga Campionilor. Jan Leslie a câştigat în 2010 şi Cupa EHF cu aceeaşi echipă.
”Jan Leslie este noul antrenor principal al echipei. Va merge în deplasare la Valur, în Islanda, şi va fi primul lui test major cu o echipă românească. Suntem conştienţi de debutul brusc al noului antrenor, însă acesta ne-a dat un sentiment de încredere şi seriozitate prin atitudinea echilibrată pe care o are. Echipa are nevoie de un antrenor care să reuşească să mobilizeze astfel încât să nu se mai repete scenariul din ultima perioadă”, a mai comentat Adrian Manole.
Jan Leslie va debuta astfel duminică, în deplasare, cu islandezele de la Valur, în turul II al European League.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.