Campioana CSM Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Storhamar Handball Elite, scor 32-28 (17-15), în al doilea meci din grupa A a Ligii Campionilor. Cristina Neagu adună 1.139 goluri în total, în cursa pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei, la ultimul sezon din carieră.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Omoregie 8 goluri, Pintea 6, Friis 5, Ostergaard 4, pentru CSM Bucureşti, respectiv Rivas-Toft 7, Venn 6, Boge Solaas 4, pentru Storhamar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sezonul 2024-2025 a început pentru căpitanul CSM, Cristina Neagu, de la borna 1.132 de goluri marcate în Liga Campionilor, faţă de cele 1.141 reuşite de Jovanka Radicevic, liderul acestui top all-time remarcat de EHF. După două meciuri, Neagu, care îşi încheie cariera la finalul acestui sezon, adună 1.139 goluri.
În etapa secundă din grupa A s-au mai înregistrat rezultatele: FTC Budapesta – Podravka 33-24, Metz Handball – Gloria Bistriţa 28-26 şi Krim - Nykobing Falster Handboldclub 35-25.
CSM Bucureşti a pierdut la debutul în grupa A, chiar în România, cu Gloria Bistriţa, scor 26-30.
În etapa a III-a, CSM Bucureşti va juca în deplasare cu Podravka (21 septembrie), iar Gloria Bistriţa pe teren propriu cu Krim, în aceeaşi zi.
În grupa B a competiţiei joacă şi vicecampioana Rapid Bucureşti.
Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).
Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.