Derby-ul Ligii Naţionale feminine s-a disputat miercuri, la Sala Polivalentă, între campioana CSM Bucureşti şi vicecampioana Rapid Bucureşti. Meciul a fost amânat din etapa a III-a, ambele formaţii jucând la data oficială în Liga Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CSM Bucureşti s-a impus în prezenţa propriilor fani, cu scorul de 25-21 (11-10), şi este liderul clasamentului Ligii Naţionale după trei etape.

Niciuna dintre echipe nu a arătat nivelul de joc obişnuit în Liga Campionilor, alternând fazele spectaculoase cu căderi inexplicabile la nivelul vitezei, apărării sau deciziilor ofensive, care au dus la procentaje scăzute. Rapid a ratat patru aruncări de la 7 metri, în timp ce campioana CSM Bucureşti, în pofida succesului, nu a strălucit nici ea, cu excepţia ultimelor 10 minute de joc şi per total a evoluţiei portarilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Principalele marcatoare ale partidei au fost Neagu 8 goluri, Ostergaard 6, pentru CSM Bucureşti, respectiv Korsos 4, pentru Rapid.

Fanii formaţiei Rapid Bucureşti au decis să nu asiste la meci. Rapid este la a doua înfrângere şi ocupă locul 8 (3 puncte).

În celelalte partide ale etapei, disputate în 8-9 septembrie, s-au înregistrat rezultatele: SCM Rm. Vâlcea – Gloria Buzău 30-24, Ştiinţa Bucureşti – CSM Tg. Jiu 23-24, Dunărea Brăila – HC Zalău 34-21, Gloria Bistriţa – SCM Craiova 28-30, Dacia Mioveni - Măgura Cisnădie 30-30, Minaur Baia Mare – Corona Braşov 26-25.

După trei etape, podiumul Ligii Naţionale este completat cu SCM Râmnicu Vâlcea (9 puncte) şi SCM Craiova (7).

Etapa a IV-a programează partide în 16 septembrie, iar cele două reprezentante ale României în Liga Campionilor vor juca în 19 septembrie, Rapid Bucureşti – Dacia Mioveni, respectiv în 28 septembrie, Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.