FR Handbal a transmis un punct de vedere, sâmbătă, după ce fanii echipei naţionale şi mass-media au reacţionat la neconvocarea căpitanului Cristina Laslo, pentru meciurile de la Trofeul Carpaţi. Laslo se află pe afişul competiţiei.
FR Handbal a anunţat în această săptămână lotul României pentru Trofeul Carpaţi (25-27 octombrie, Cluj-Napoca), iar între jucătoarele selecţionate nu se regăseşte şi căpitanul Cristina Laslo.
Antrenorul Florentin Pera a comentat scurt că jucătoarea, pe care o pregăteşte şi la Gloria Bistriţa, ”nu este la 100% din punct de vedere al formei fizice”, însă neconvocarea lui Laslo, învestită căpitan după retragerea Cristinei Neagu, a nemulţumit fanii reprezentativei şi lumea handbalului.
Sâmbătă, forul naţional a transmis o declaraţie a preşedintelui Constantin Din:
”Cristina Laslo este o jucătoare de valoare, apreciată atât la nivel de club, cât şi la echipa naţională, iar contribuţia sa în competiţiile internaţionale de până acum a fost incontestabilă. Deciziile privind selecţia jucătoarelor sunt întotdeauna complexe, luând în calcul multiple aspecte, nu doar forma sportivă. În acest moment, staful tehnic, sub conducerea selecţionerului Florentin Pera, a considerat că este nevoie de un anumit echilibru în lot în funcţie de dinamica echipei şi strategia pentru urmatoarea perioada, un echilibru bazat în primul rând pe relaţia dintre antrenor şi capitanul echipei. În acest moment trebuie găsit acest echilibru. Cu cât vom găsi acest echilibru mai repede, cu atât echipa naţionala va deveni mai puternică.
Ne dorim să subliniem că uşa echipei naţionale rămâne deschisă pentru Cristina, precum şi pentru orice jucătoare care poate contribui la performanţele echipei. Obiectivul nostru principal este să construim o echipă capabilă să obţină rezultate notabile pe plan internaţional, iar în unele situaţii, deciziile de selecţie pot fi influenţate de factori care ţin de contextul actual”.
În pofida declaraţiilor diplomatice, rămâne certitudinea că naţionala va evolua la Trofeul Carpaţi fără căpitanul Cristina Laslo, care este şi pe afişul competiţiei, însă şi alte două jucătoare din lotul de bază au fost neconvocate: extremele Alexandra Dindiligan şi Sonia Seraficeanu.
În ultimul an, în mandatul lui Florentin Pera şi invocând diverse motive, mai multe jucătoare de valoare au decis să se retragă din reprezentativă: căpitanul Cristina Neagu, chiar după CM2023, Crina Pintea, Nicoleta Dincă şi Eliza Buceschi.
Trofeul Carpaţi de la Cluj-Napoca are loc cu doar o lună înaintea meciurilor de la Campionatul European din acest an, unde România va debuta în 29 noiembrie, cu Cehia, la Debrecen.
Pentru acest turneu amical au fost convocate următoarele jucătoare, potrivit FRH: Diana Ciucă, Daciana Hosu – portari; Andreea Ailincăi, Bianca Bazaliu, Alisia Boiciuc, Oana Borş, Daria Bucur, Yaroslaba Burlacenko, Andra Buzoianu, Bianca Curmenţ, Alicia Gogîrlă, Sorina Grozav, Eva Kerekeş, Corina Lupei, Mihaela Mihai, Rebeca Necula, Lorena Ostase, Andreea Popa – jucătoare de câmp.
Lotul se reuneşte luni, iar între 25-27 octombrie vor avea loc partidele de la Trofeul Carpaţi, la care mai participă Brazila, Elveţia, Turcia, Macedonia şi Slovacia.
Programul meciurilor este următorul:
25 octombrie: Brazilia - Slovacia (14.30), România - Macedonia (17.30), Elveţia - Turcia (19.30);
26 octombrie: Macedonia - Slovacia (14.30), România - Elveţia (17.30),
Brazilia - Turcia (19.30);
27 octombrie: Elveţia - Macedonia (12.30), Turcia - Slovacia (14.30), România - Brazilia (17:30). Festivitatea de premiere va avea loc de la ora 19.15.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.