Simona Halep s-a arătat foarte bucuroasă de faptul că a reuşit să învingă o adversară ca Bianca Andreescu, mult mai tânără ca ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este o performanţă uimitoare să mă calific de şase ori la rând la Turneul Campioanelor, înseamnă mult şi sunt mândră de mine şi de echipa mea că am putut să o facem din nou. A fost un meci foarte dificil, ştiam că ea este o jucătoare extraordinară, care joacă până la final, fără să renunţe, aşa că a trebuit să lupt. Nu am jucat foarte mult de la Wimbledon şi sunt un pic moartă, dar am timp mâine să mă recuperez şi sunt fericită că am putut câştiga în sfârşit un meci la Turneul Campioanelor. La fiecare meci am presiune, dar îmi place să joc sub presiune, dar a trebuit să o transform într-o manieră pozitivă şi azi am reuşit. Mă bucur că am putut lupta contra unei fete mai tinere cu zece ani ca mine şi care a tocmai a câştigat US Open, reuşind o treabă incredibilă în acest an. De aceea sunt mândră de evoluţia mea din seara asta şi vreau să mă bucur de asta. Am văzut multe drapele ale României aici şi vreau să vă mulţumesc că aţi venit şi, bineînţeles, fanilor chinezi, pentru că am simţit dragostea voastră", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.