Simona Halep a declarat, vineri, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Birmingham, că meciul cu sportiva Katie Boulter a fost unul dificil şi că nu s-a simţit grozav, dar a luptat până la final.
“A fost un meci foarte dificil. Nu m-am simţit grozav, dar am luptat până la final. Am avut probleme, dar sunt foarte mulţumită că am câştigat. Mă gândesc doar la această săptămână, nu mă gândesc încă la Wimbledon, este încă departe. Vreau să termin foarte bine acest turneu”, a spus Halep în interviul de pe teren.
Simona Halep, locul 20 mondial şi favorită 2, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Halep a învins-o în sferturi pe sportiva din Marea Britanie Katie Boulter, locul 141 WTA, scor 6-4, 6-1, într-o oră şi 14 minute
În penultimul act, Halep o va întâlni pe câştigătoarea meciului Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 32 WTA) – Camila Giorgi (Italia, 26 WTA şi cap de serie 3).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.