Simona Halep a declarat că a fost obosită în setul al doilea al partidei cu Ajala Tomljanovici, prima din 2020 pentru ea, contând pentru optimile de finală ale turenului de la Adelaide.
"A fost un meci greu, cu siguranţă. De fapt mă aşteptam la asta pentru că am mai jucat de două ori împotriva ei şi ambele partide au fost foarte grele. Sunt foarte fericită că am trecut, este foarte important să câştigi primul meci al anului. Am muncit din greu şi sunt foarte fericită de victorie. Întodeauna este dificil primul meci. Chiar dacă te antrenezi din greu săptămâni la rând nu e ca atunci când joci meciuri oficiale, aşa că este dificil să intri pe teren şi să fii conectrată la fiecare punct pe care îl joci. Am fost un pic obosită în setul al doilea, dar este normal, voi încerca să mă recuperez pentru următorul meci şi să joc cel mai bun tenis. Voi merge la spa, la masaj şi mă voi relaxa în camera mea. Sunt şi eu un fan al lui Darren, este furmos să-l am în echipa mea din nou, lucrăm deja de patru ani şi vreau să-i mulţumesc că este de partea mea. Sfaturile lui m-au ajutat cu adevărat azi, îţi mulţumesc <D>! Să joc aici, în orşaul lui natal este foarte frumos şi vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit şi mă faceţi să mă simt aici ca la a doua mea casă. Sunt o mare susţinătoare a echipei Port Adelaide. Nu ştiu regulile, dar sunt o mare susţinătoare a lor. Nu voi susţine niciodată o altă echipă (n.r. - din Australia)", a declarat Halep, pe teren.
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat cu ceva dificultate, scor 6-4, 7-5, primul meci de simplu din 2020, disputat cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 52 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Adelaide, aflat la prima ediţie. Halep, acceptată direct în optimi, s-a calificat, astfel, în sferturi.
Halep va evolua, joi, în faza următoare, cu Arina Sabalenka, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, sau cu americanca Bernarda Pera, locul 70 WTA, venită din calificări.
În cursul dimineţii de marţi, Simona Halep şi antrenorul Darren Cahill au vizitat clubul Port Adelaide Football Club. Sportiva română a fost invitată să le ţină un discurs jucătorilor de fotbal australian.
Halep s-a întâlnit cu fotbaliştii la micul dejun şi le-a povestit experinţele ei ca sportivă de înaltă performanţă. Antrenorul secund al echipei, Michael Voss, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că jucătorii au ascultat cu interes povestea de hotărâre şi perseverenţă a campioanei din România, înţelegând nivelul de atenţie dintre un antrenor şi un sportiv.
"Este clar că există o relaţie extraordinară între antrenor şi jucător, un respect într-adevăr sănătos acolo, ceea ce e evident că încercăm să obţinem. Dar lucrul important pentru noi este să putem avea expunerea unor sportvi de înalt nivel, de elită în orice domeniu şi să ascultăm poveştile lor. Ceea ce aflăm este că toate sunt foarte asemănătoare. Avem aceleaşi îndoieli în carierele noastre, trecem prin probleme ca jucători, prin aceste experienţe din care învăţăm ceea ce este corect şi greşit şi devenim mai buni ca fotbalişti şi ca oameni şi am auzit asta tare şi clar din povestea ei. Lucrul important când priveşti la turneele la care a participat este că a avut dezamăgirile ei în prima parte a carierei, înainte de a învăţa să câştige în mod constant. Dar prin astfel de experienţe înveţi să devii o persoană mai constantă şi un performer mult mai constant. Poveştile pe care ni le-a împărtăşit au fost în jurul acestei idei, nu numai despre succesele avute la începutul carierei, ci şi despre advăratele dezamăgiri şi cum nu a reuşit să reproducă asta în mod constant. Toate experienţele pe care le-a extras din asta au făcut-o jucătoarea care a fost în ultimii şase ani, un performer constant, de înalt nivel, care nu a coborât mai jos de locul 4 mondial la final de an. Este un nivel incredibil de constanţă, performanţă şi rezistenţă", a declarat Voss.
Halep este ambasadoare a clubului din Adelaide, iar Cahill face parte din board-ul grupării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.