Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a răspuns tuturor declaraţiilor susţinute de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema atribuţiilor care revin celor două instituţii.
Redăm comunicatul publicat pe site-ul oficial al LPF:
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Nu au nici un argument din punct de vedere juridic să oblige FRF să facă această investiţie în pregătirea arbitrilor.
Argument GINO IORGULESCU:
Printre atribuţiile principale ale FRF se regăseşte şi aceea de a organiza şi coordona activitatea arbitrilor privind formarea, perfecţionarea continuă, clasificarea şi promovarea acestora. Această obligaţie decurge din dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului care prevăd următoarele: ”Federaţiile sportive naţionale au următoarele atribuţii principale: (...) c) organizează şi coordonează întreaga activitate a arbitrilor pe ramuri de sport, privind formarea, perfecţionarea continuă, clasificarea şi promovarea acestora, pe baza unui regulament propriu de funcţionare”.
Totodată, potrivit art. 9 lit. f) din Statutul FRF, ”În scopul realizării obiectivelor sale, FRF îndeplineşte următoarele atribuţii principale: (...) f) organizează şi desfăşoară activităţi de formare şi/sau perfecţionare, după caz, a specialiştilor din domeniu – arbitri”.
Nu în ultimul rând, Regulamentul FIFA privind organizarea arbitrajului la nivelul federaţiilor membre stabileşte clar următoarele:
Art. 2 - ”Asociaţiile membre au competenţa exclusivă de a dezvolta şi implementa aceste reguli la nivel naţional, competenţă care nu este atribuită niciunui alt organism, cum ar fi ligi, uniuni sau guvern”
Art. 3.2. – ”Comisia de Arbitri trebuie să facă parte integrantă din structura asociaţiei membre. Aceasta va fi responsabilă pentru organizarea, reglementarea şi dezvoltarea arbitrajului”
Art. 8 – ”Sarcinile principale ale departamentului de arbitraj includ: ... g) Organizează cursuri pentru oficialii de meci şi pentru instructorii de arbitrii; ... i) Pregăteşte planuri strategice de dezvoltare a arbitrilor pe termen scurt şi lung (inclusiv bugete)”
Art. 19 – ”Activităţi pentru educarea oficialilor, instructorilor şi observatorilor de meci. Asociaţiile membre organizează următoarele activităţi (programe, cursuri, întâlniri, seminarii sau activităţi diferite) atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi”
Art. 20 – ”Educarea şi instruirea oficialilor de elită. (...) Programele actuale ale FIFA şi ale confederaţiilor pot fi utilizate pentru cursuri de elită şi întâlniri la asociaţia membră. Educaţia oficialilor de meci este esenţială atât pe terenul de joc (practică), cât şi în clasă (teoretică). Cerinţe suplimentare de instruire pentru oficialii de meci, implicaţi în meciuri, care utilizează VAR, sunt prezentate în procesul IAAP (publicat la FIFA.com)”
Practic, prin afirmaţiile făcute în public de către dl. Burleanu acesta demonstrează că nesocoteşte atât dispoziţiile legii Educaţiei Fizice şi Sportului, cât şi pe cele ale propriului Statut şi ale Regulamentului FIFA.
Mai trebuie precizat şi faptul că, în nicio ţară europeană, costurile pentru formarea arbitrilor nu au fost suportate de ligile profesioniste.
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
Federaţia Română de Fotbal a făcut această ofertă şi a dorit să acopere integral cheltuielile, de aproximativ 500 de mii de euro, pentru arbitraj, dar în acelaşi timp am solicitat ca un reprezentant al Comisiei Centrale a Arbitrilor să asigure managementul implementării proiectului. Altfel spus dacă tot investim, atunci putem şi să conducem implementarea acestui proiect?
Argument GINO IORGULESCU:
LPF a fost de acord ca FRF să asigure managementul implementării proiectului în zona de formare a arbitrilor, atâta timp cât această activitate intră în atribuţiile exclusive ale FRF. În acelaşi timp, LPF nu poate accepta ca FRF să asigure managementul proiectului în zona de tehnologie şi operare a acesteia, atâta vreme cât cheltuielile pentru această parte a proiectului sunt suportate de LPF şi cluburile din CASA Liga I. Tocmai de aceea, am propus FRF încheierea unui acord prin care să reglementăm toate acestea aspecte, încă din 20.11.2020, dar la care însă nu am primit niciun răspuns până în prezent. Singura informaţie primită din partea FRF este că acordul se află în lucru la CCA.
Totodată, delegarea arbitrilor VAR va fi făcută de FRF, iar plata baremurilor de arbitraj urmează să fie suportată de către cluburile din CASA Liga I. În opinia noastră, beneficiarul principal al proiectului VAR este FRF care, în acest fel, are posibilitatea de a îmbunătăţi calitatea serviciilor de arbitraj pentru care, la acest moment, cluburile din CASA Liga I plătesc aproximativ 1.2 milioane EURO/sezon. Mai trebuie spus şi faptul că suma investită de LPF pentru acest proiect este net superioară, ridicându-se la aproximativ 700.000 de euro anual la care se adaugă şi suma de 800.000 de euro, necesară pentru achiziţionarea tehnologiei VAR.
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
Federaţia Română de Fotbal este gata să cofinanţeze implementarea VAR alături de LPF, deci LPF să pună bani la acest proiect sau să renunţe la anumite drepturi comerciale în favoarea FRF, care să le poată monetiza şi implicit să acopere cheltuielile. Aşa, am finanţa acest sistem VAR.
Argument GINO IORGULESCU:
În situaţia în care FRF doreşte să cofinanţeze proiectul, înţelegem că dl. Burleanu este dispus să suporte jumătate din costurile totale ale proiectului legate de achiziţionarea tehnologiei, operarea acesteia, formarea arbitrilor VAR şi baremurile acestora. Drepturile comerciale la care face referire dl. Burleanu nu aparţin LPF, ci televiziunilor care transmit meciurile din CASA Liga I, iar acestea deţin exclusivitatea asupra drepturilor de publicitate transmisă pe TV cu ocazia jocurilor din Campionatul Naţional. Ne surprinde apetitul cu care dl. Burleanu ar vrea să controleze totul, inclusiv drepturile care aparţin unor terţi.
Totodată, LPF a reuşit să încheie un parteneriat cu EAD, urmând ca acesta din urmă să suporte integral costurile de achiziţie a tehnologiei VAR, aşa încât recomandăm FRF să găsească o soluţie comercială pentru a susţine formarea arbitrilor, în cazul în care nu mai au buget pentru această activitate.
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
Noi considerăm că nu putem să obligăm toţi ceilalţi membri afiliaţi la Federaţia Română de Fotbal să susţină financiar implementarea acestui sistem VAR exclusiv pentru Liga 1.
Argument GINO IORGULESCU:
LPF nu s-a opus niciodată ideii de a permite folosirea sistemului VAR de către FRF pentru Cupa României şi Liga a II-a, în măsura în care partenerul media va dori acest lucru. Mai mult decât atât, formarea arbitrilor VAR de către FRF va permite folosirea lor şi în competiţiile organizate de FRF. Totodată, aşa cum am arătat şi mai sus, finanţarea formării arbitrilor FRF este exclusiv în favoarea acestei organizaţii, atâta vreme cât prestaţiile arbitrilor sunt execrabile, afectând rezultatele, clasamentele şi integritatea competiţiei CASA Liga I.
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
În urmă cu câţiva ani, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a adoptat o modificare de statut prin care cluburile de Liga 1 ar fi trebuit să renunţe la un mic procent din valoarea drepturilor TV pentru un model de solidaritate financiară. Acei bani ar fi trebuit să meargă în investiţii la nivel de copii şi juniori pentru cluburile de Liga a II-a şi a III-a. La vremea respectivă LPF a respins inţiativa.
Argument GINO IORGULESCU:
FRF reţine integral şi în mod abuziv contravaloarea taxelor şi penalităţilor sportive aplicate cluburilor din CASA Liga I, iar LPF nu a formulat nicio pretenţie cu privire la aceste sume de bani. Din informaţiile noastre, suma adunată de FRF se ridică la aproximativ 1 milion de euro.
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
Prin urmare, pentru o implementare a VAR-ului în Liga 1 pe cheltuiala FRF e nevoie să deblocăm resurse financiare din alte eşaloane competiţionale sau din alte proiecte. Luaţi în calcul că Federaţia Română de Fotbal, deşi anul trecut a fost un an dificil din punct de vedere financiar, nu a oprit nici o investiţie care se afla în derulare. Luaţi în calcul că toate investiţiile în infrastructură şi trei terenuri cu gazon artificial, la Giurgiu, la Râmnicu Sărat şi Târgovişte, au fost finanţate de către Federaţie. În anul 2020, s-a realizat o investiţie de aproximativ 450.000 de euro.
La fel, în ceea ce priveşte susţinerea financiară pentru Liga Elitelor. Se investeşte la fiecare categorie de vârstă 150.000 de euro, bani pe care ar trebui să-i tăiem dacă vrem să susţinem VAR-ul. În această toamnă vrem să ne reluăm o altă competiţie, care se numeşte Turneul Speranţelor, acolo unde avem selecţionată la nivelul fiecărui judeţ. În acest turneu s-au investit 250 de mii de euro. O altă competiţie, Cupa Satelor, rezervată jucătorilor sub 13 ani, are alocată suma de 150.000 de euro.
Argument GINO IORGULESCU:
Încă o dată dl. Răzvan Burleanu nu face altceva decât să mintă şi să dezinformeze. Cheltuielile legate de implementarea tehnologiei VAR, operarea acesteia şi baremurile pentru arbitrii VAR vor fi suportate integral de LPF şi cluburile din Liga I. FRF are obligaţia legală şi statutară de a forma arbitrii VAR şi de a suporta costurile legate de această activitate. De asemenea, aceşti arbitrii vor putea fi folosiţi şi în competiţiile organizate de FRF, cum ar fi Liga a II-a sau Cupa României şi vor putea fi delegaţi la meciurile internaţionale.
În ceea ce priveşte susţinerea financiară a competiţiilor de fotbal feminin, copii şi juniori şi grassroots, aceasta se realizează din fondurile FIFA, iar FRF nu generează nicio sumă de bani pentru aceste competiţii. De asemenea, proiectele de infrastructură pot fi susţinute din programul FIFA Forward 2.0 sau prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, aşa încât nici aceste sume de bani nu sunt generate de FRF, ci reprezintă subvenţii de la FIFA. Totodată, proiectele FRF sunt subvenţionate şi de UEFA prin programul Hattrick. În ceea ce priveşte pretinsele investiţii făcute de FRF în 2020 pentru zona de fotbal feminin, copii şi juniori şi grassroots, ne îndoim că s-au cheltuit bani în aceste zone, atâta vreme cât de peste un an de zile în aceste ramuri nu s-a mai desfăşurat nicio competiţie!
De asemenea, afirmaţia făcută de dl. Burleanu se bate cap în cap cu afirmaţia făcută de acesta mai devreme, din care rezultă că ar fi avut suma de 500.000 de euro pentru formarea arbitrilor, dacă LPF ar fi acceptat ca întregul proiect VAR să fie manageriat de FRF. Aici trebuie să subliniem că în nicio ţară în care există ligă profesionistă, managementul proiectului VAR nu a fost realizat de federaţia naţională!
Mai mult decât atât, FRF mai poate atrage aproximativ două milioane de euro de la FIFA în cadrul programului FIFA Forward 2.0. În plus, să nu pierdem din vedere că FRF poate atrage de la MTS o finanţare de aproximativ un milion de euro anual pentru copii şi juniori, dar refuză să acceseze aceşti bani de teama unui control din partea Curţii de Conturi!
Nu în ultimul rând, FRF a anunţat că va folosi VAR la Cupa României, confirmând astfel că deţine resursele financiare pentru instruirea arbitrilor. Să înţelegem că va limita utilizarea acestor arbitri doar la competiţia organizată de FRF?
Ne surprinde afirmaţia domnului Burleanu, cu atât mai mult cu cât mai sus declarase că este dispus să suporte suma de 500.000 de euro pentru formarea arbitrilor, cu condiţia să deţină controlul asupra proiectului, inclusiv în zona de tehnologie. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre banii membrilor afiliaţi, ci despre o luptă pentru accesarea unor resurse financiare care, în realitate, nu aparţin FRF!
Declaraţie RĂZVAN BURLEANU:
Dacă LPF îşi doreşte o finanţare a acestui proiect din partea FRF, atunci trebuie să intervină în câteva zone de bună guvernanţă. În primul rând să îşi facă un audit, pentru că în momentul de faţă LPF nu are un audit financiar. Apoi, LPF trebuie să dea dovadă că luptă împotriva dopingului. Asta înseamnă că LPF trebuie să acorde resurse financiare pentru acoperirea testelor de anticorpi antidoping. A treia intervenţie face referire la publicarea statutului LPF. În momentul de faţă, statutul nu este publicat absolut nicăieri şi asta este o mare problemă şi o mare încălcare a principiilor de bună guvernanţă. Implicit, asta înseamnă că vrei să ascunzi anumite lucruri. Al patrulea element care contează mult din punctul nostru de vedere este conflictul de interese al angajaţilor LPF. Când se vor îndeplini aceste patru principii de bună guvernanţă, atunci Federaţia Română de Fotbal este gata să cofinanţeze VAR-ul.
Argument GINO IORGULESCU:
LPF îndeplineşte integral prevederile legislaţiei din România, deoarece Adunarea Generală a LPF a desemnat o comisie de cenzori care îndeplineşte toate atribuţiile prevăzute de OG nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile. Totodată, pune la dispoziţia autorităţilor o declaraţiei de impozit pe profit certificată de către un expert contabil autorizat, iar o firmă specializată asigură verificarea lunară a înregistrărilor contabile.
LPF a fost întotdeauna deschisă să colaboreze cu ANAD în materie de anti-doping şi a fost de acord să susţină efectuarea unui anumit număr de teste anti-doping, după ce agenţia va comunica bugetul disponibil pentru efectuarea unor astfel de controale.
FRF are acces la statutul LPF deoarece acesta din urmă a fost avizat chiar de către FRF.
Dacă vorbim de bună guvernanţă, vom prezenta în curând o lista cu încălcări grave ale acestor principii de către FRF, începând cu:
- a) refuzul de a organiza comisiile cu atribuţii jurisdicţionale în conformitate cu principiile FIFA;
- b) exercitarea unei concurenţe neloiale cluburilor sportive prin organizarea aşaziselor centre de excelenţă, în plus faţă de loturile naţionale pe categorii de vârstă; lipsa de transparenţă în ce priveşte sumele cheltuite pentru acest proiect eşuat;
- c) nerespectarea obligaţiei stabilită de FIFA de comunicare a regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor în vederea aprobării lui;
- d) blocarea implementării VAR la nivelul Ligii I prin refuzul de a comunica persoanele desemnate să se ocupe de instruirea arbitrilor;
- e) refuzul adaptării statutului FRF la dispoziţiile Legii 551/2004;
- f) instituirea unei excepţii de la prevederile Statutului FRF, fără obţinerea avizului MTS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.