FR Gimnastică a anunţat, miercuri seară, în urma şedinţei Comitetului Executiv al forului că preşedintele Carmencita Constantin, secretarul general Ingrid Istrate şi ”o serie de membri” şi-au înaintat demisia de onoare din funcţii, invocând o atmosferă tensionată şi ”scandaluri repetate în mass-media”. Ulterior, în urma unor discuţii cu ministrul Sportului, Eduard Novak, demisiile au fost amânate, pentru a nu pune în pericol participarea la CM din 2023 şi eventuale calificări la JO de la Paris.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică, întrunit în 24-25 aprilie 2023, a avut pe ordinea de zi analiza evoluţiilor sportivilor români la CE de seniori (11-16 aprilie), la CM juniori (29 martie-2 aprilie) şi stabilirea modului de lucru până la FOTE juniori, respectiv până la CM de la Antwerp (pentru seniori), competiţie la care, gimnaştii români au ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, anunţă FRG.

”Bilanţul participării la CE fost unul pozitiv, ţinând cont de îndeplinirea obiectivelor - calificarea ambelor echipe reprezentative la CM şi obţinerea în finalele pe aparate a unei medalii de bronz, a trei locuri patru, un loc şase şi un loc şapte, iar la individual compus, o clasare în top 10. În pofida acestui bilanţ şi a speranţelor justificate pentru o evoluţie bună la Mondiale, şedinţa Comitetului Executiv, care a analizat atât recentele evoluţii ale gimnaştilor noştri la Campionatele Europene, cât şi situaţia de la nivelul colectivului tehnic de antrenori, s-a desfăşurat într-o atmosferă tensionată. Ca urmare a acestei situaţii şi a scandalurilor repetate apărute în mass-media, membrii Departamentului Tehnic pentru gimnastica artistică feminină şi-au anunţat intenţia de a-şi da demisia de onoare, considerând că opoziţia din CEx contravine principiilor fundamentale de safeguarding ale CIO, FIG şi FRG. În acelaşi context şi-au anunţat demisiile Carmencita Constantin – preşedinte, Ingrid Istrate - secretar general FRG şi, subsecvent, o serie de alţi membri ai Comitetului Executiv, fiind propusă inclusiv demisia întregului Comitet Executiv”, se precizează în anunţul forului naţional.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit FRG, miercuri a avut loc o întâlnire cu ministrul Sportului, Eduard Novak, pentru a încerca prevenirea unei ”crize fără precedent şi punerea în pericol a calificărilor la JO”, cu 5 luni înaintea Campionatelor Mondiale, precum şi obligaţia de a organiza alegeri anticipate.

”În urma analizei din această dimineaţă despre implicatiile pe care demisia conducerii FRG ar fi avut-o, hotărârea a fost reevaluată şi amânată, urmând ca împreună cu Ministerul Sportului, care sprijină demersurile de reformare, să se identifice cele mai bune soluţii pentru obţinerea performanţelor într-un mediu sigur”, mai precizează FRG.

Mandatul asumat de actuala conducere a FRG a vizat aspecte esenţiale, care au fost liniile directoare stabilite încă din anul 2021, susţine forul naţional. ”Calificarea echipei de gimnastică a României la Jocurile Olimpice de la Paris şi crearea unui mediu sănătos şi sigur pentru toţi sportivii componenţi ai loturilor naţionale de gimnastică, prin implementarea unor metode moderne de pregătire şi eliminarea oricărui abuz (fizic/verbal) la adresa sportivilor. În pofida situaţiei create fără nicio justificare, în contextul eforturilor şi rezultatelor înregistrate în ultima perioadă, subliniem în mod public că actuala conducere a federaţiei are tot respectul şi consideraţia pentru toate rezultatele gimnasticii româneşti, pentru toate figurile emblematice existente în această disciplină sportivă. Intenţia şi toate demersurile efectuate în aceşti ani de conducerea FRG au avut ca finalitate o repoziţionare a gimnasticii româneşti la nivelul atins anterior, dar cu luarea în considerare a situaţiei actuale a acestui sport, care nu a mai obţinut calificarea unei echipe naţionale de gimnastică la Jocurile Olimpice din 2012”.

Mesajul FRG subliniază la final că forul îşi reconfirmă ”misiunea asumată la preluarea mandatului de către conducerea executive” şi că va continua eforturile pentru ca echipele de gimnastică să obţină la Campionatele Mondiale calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.