Bannere ostile fotbalistului Gianluigi Donnarumma, portarul echipei PSG şi al naţionalei Italiei, au fost desfăşurate la Milano de Curva Sud, de un grup de suporteri ai echipei AC Milan, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întors la Milano pentru semifinala Ligii Naţiunilor dintre Italia şi Spania, Gianluigi Donnarumma nu se aştepta la o astfel de primire, chiar dacă a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu AC Milan pentru a semna liber de contract cu PSG, vara trecută.

"Am dat totul pentru Milan, până la final. Dacă se întâmplă ceva negativ, mi-ar părea foarte rău, deoarece această semifinală este un meci foarte important. Sper că fanii ne vor ajuta", a declarat el pentru Gazzetta Dello Sport.

Însă ultraşii din Curva Sud nu l-au iertat pe jucător, afişând în oraş mai multe bannere împotriva lui. "La Milano nu vei mai fi niciodată binevenit. Om de rahat", a fost mesajul scris pe unul dintre ele.

 

Meciul Italia - Spania, din semifinalele Ligii Naţiunilor, este programat, miercuri, de la ora 21.45, la Milano. În cealaltă semifinală se întâlnesc Belgia şi Franţa, joi, de la aceeaşi oră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.