Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2.
Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă.
Pe teren, antrenorii Anghel Iordănescu şi Jose Mourinho au trimis următoarele formule de start:
Generaţia de Aur: Prunea – Dan Petrescu, Răzvan Prodan, Belodedici, D. Munteanu – Sabău, Lupescu, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu – Răducioiu, Hagi.
Legendele Lumii: Dida – Maicon, Panucci, Djukic, Candela – Edmilson, Giovanni, Karagounis, Rivaldo – Stoichkov, Nuno Gomes.
Meciul a început cu un moment de reculegere emoţionant, ţinut în minutul 5, în memoria lui Daniel Prodan.
Selecţionata internaţională a deschis scorul prin Rivaldo, în minutul 21, iar în minutul 28 Pandev a înscris pentru 2-0. Revenirea tricolorilor a început în minutul 40, când Hagi a pasat şi Basarab Panduru a înscris plasat. Stelea a intervenit spectaculos în faţa lui Stoichkov, de două ori în aceeasşi fază, în minutul 52, apoi Hagi a egalat dintr-un penalti. Faza golului victoriei Generaţiei de Aur a pornit de la pasa lui Hagi pentru Dorinel Munteanu, acesta a centrat în faţa porţii şi Costel Gâlcă a înscris cu o lovitură de cap. Acesta a fost şi scorul final, 3-2, în favoarea Generaţiei de Aur, într-un meci de retragere care a umplut Arena Naţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.