Federaţia Română de Fotbal a anunţat regulile de conduită a suporterilor care vor asista, luni seară,, la partida România – Cipru, pe Arena Naţională.
Spectatorii care vor asista la această partidă, pe Arena Naţională, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia şi cu regulile enunţate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanşa punerea în aplicare a interdicţiei de acces în arenele sportive din România şi poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.
OBLIGAŢIILE SPECTATORILOR
- să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine.
- să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces; la solicitarea forţelor de ordine/stewarzilor, sunt obligaţi să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
- să nu introducă în incinta arenei niciun fel de inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe sau alte suporturi care conţin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte;
sunt permise doar steagurile celor patru finaliste/cluburi, drapelul naţional al României, arborate pe suport din material plastic, flexibil, cu lungimea maximă de 1 m şi diametrul maxim de 1 cm şi bannere identitare ale facţiunilor. - dimensiunile bannerelor sau steagurilor nu trebuie să fie mai mari de 2m X 1,5m; toate bannerele sau steagurile de dimensiuni mai mari de 2m X 1,5m pot fi permise exclusiv în urma unei solicitări scrise din partea galeriilor cluburilor şi confirmate de organizator după Şedinţa de cooperare (din data de 11.11.2024).
- să nu introducă şi să nu afişeze însemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic.
să se supună controlului corporal sumar; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicţia de a intra în stadion la meciul respectiv. - SPECTATORILOR NU LE ESTE PERMIS ACCESUL ÎN ARENĂ CU GENŢI/BAGAJE MAI MARI DECÂT FORMATUL A4 (210mm X 297mm X 210 mm).
- să nu pătrundă în incinta stadionului sub influenţa drogurilor şi a substanţelor psihotrope, în stare vădită de beţie, să nu introducă şi să nu consume în stadion băuturi alcoolice;
- să ocupe locul înscris pe bilet.
- să nu fumeze în spaţiul tribunelor; interdicţia este valabilă şi pentru persoanele care folosesc ţigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate în zonele comerciale/chioşcuri ale celor două tribune şi ale celor două peluze.
- să nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forţelor de ordine sau în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
- să nu săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi alte ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare.
- să nu ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine.
- să nu deţină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.
- să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecţionat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).
- să nu provoace şi să nu participe la scandal sau la acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalţi spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor.
- să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.
- să nu folosească dispozitive LASER.
- să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea.
- să nu scrie, să nu deseneze pe pereţii sau pe gardurile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunţurile sau afişele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator.
- să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier, să nu distrugă, să nu degradeze scaunele.
- să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) şi nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca proiectile.
- să nu staţioneze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare.
- să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forţele de ordine.
În plus faţă de cele menţionate anterior, sunt interzise în Arena Naţională următoarele:
- tricouri sau alte elemente de vestimentaţie inscripţionate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conţinut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, ori ale căror subînţelesuri duc spre aceleaşi fapte interzise şi înscrise în textul de mai sus.
- arme, muniţii, torţe, materiale explozive, incendiare sau fumigene.
- dispozitive de şocuri electrice.
- orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanţe incendiare.
- cuţite, şişuri ori alte obiecte confecţionate special să taie sau să rănească.
- aparate foto profesionale şi/sau camere de filmat profesionale.
- umbrele.
- vuvuzela.
- tobe cu ambele feţe închise; sunt permise numai tobele cu o singură faţă.
- portavoci şi staţii de amplificare.
- animale de companie.
“Proferarea în stadion a scandărilor cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, politic sau care incită la discriminări de orice fel este interzisă!”, subliniază FRF
Întrucât arterele din jurul Arenei Naţionale vor fi supuse unor măsuri de restricţionare a traficului rutier aprobate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal face un apel către deţinătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor şi pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.
Porţile stadionului se vor deschide la ora 18.45.
Ore recomandate de sosire la stadion:
• 18.45h – 19.15h – deţinătorii de bilete la inelul 1, în orice tribună a stadionului.
• 19.15h – 19.45h – deţinătorii de bilete la inelul 2, în orice tribună a stadionului.
• 19.45h – 20.45h – deţinătorii de bilete la inelul 3, în orice tribună a stadionului.
• 20.00 – 21.15h – deţinătorii de bilete VIP şi LOJE.
Accesul copiilor de orice vârstă în Arena Naţională se va face pe baza biletului de acces. Minorii sub 14 ani au acces în arenă doar însoţiţi de un adult.
După fluierul final al evenimentului, autoturismelor parcate în interiorul Arenei Naţionale li se va permite eliberarea locurilor de parcare şi părăsirea incintei stadionului, numai după finalizarea totală a defluirii pietonale. De asemenea, deplasarea autoturismelor din parcarea subterană va fi întârziată cu aproximativ 15-20 de minute, în funcţie de dinamica defluirii pietonale. Pe toată durata aşteptării, conducătorii auto sunt rugaţi să oprească motorul pentru a reduce emisiile de CO2.
În conformitate cu Protocolul încheiat între organizator şi Primăria Bucureşti, numărul 184693/ 08.11.2024, în data de 15.11.2024 şi 18.11.2024 se vor instituii restricţii de trafic gradual, în funcţie de necesitate.
Programul STB se prelungeşte până la ora 01.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.