Fostul star al fotbalului columbian Freddy Rincon a decedat, miercuri, la Cali, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în urmă cu două zile, informează AFP.
Fostul jucător, în vârstă de 55 de ani, a fost spitalizat, luni, în stare critică după o coliziune violentă între un autobuz şi autovehiculul camionetă în care se afla.
"În pofida tuturor eforturilor depuse de echipa noastră medicală, pacientul Freddy Eusebio Rincon Valencia a decedat astăzi", a anunţat într-un comunicat clinica Imabanaco din Cali, unde acesta era tratat.
Poreclit "El Coloso" ("Colosul"), Rincon a fost una dintre vedetele echipei naţionale a Columbiei la Cupa Mondială din 1990 din Italia şi a făcut parte din generaţia de aur care s-a calificat la trei turnee finale consecutive ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). În 1994 şi 1998, el a făcut parte din echipa care a jucat împotriva României şi a pierdut ambele meciuri, scoruri 1-3 şi 0-1.
El a jucat pentru Real Madrid (Spania), Napoli (Italia), Palmeiras şi Corinthians (Brazilia) şi America de Cali (Columbia).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.